Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Apărării Naționale, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a făcut un zbor umanitar de urgență pe ruta Otopeni – Cluj-Napoca – Otopeni, pentru transportul a trei copii care au suferit arsuri în urma unui accident casnic.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Mihai Iacob, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aeronava militară a plecat de pe Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca spre București luni dimineață, după ce a preluat trei copii care au suferit arsuri în urma unui incendiu produs în locuința lor și care au fost aduși de un echipaj SMURD de la Spitalul Județean din Zalău.
La Cluj, copiii au fost predați personalului medical de pe aeronava de transport.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Zalău, Mariana Ortelecan, a explicat că este vorba despre doi băieți și o fată cu vârste cuprinse între doi și 12 ani, care au ajuns la spital în noaptea de duminică spre luni, împreună cu alți doi copii și o femeie, toți având arsuri în urma aceluiași incendiu.
Ea a spus că, din cele șase persoane ajunse la spital, un băiat de doi ani, care avea arsuri pe 80 la sută din suprafața corpului, un altul de 9 ani, cu arsuri pe 13 la sută din corp, și o fată de 12 ani, cu arsuri pe 70 la sută din corp, au fost transferați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.
Sursa citată a precizat că femeia, în vârstă de 36 de ani, avea arsuri pe o suprafață mică și a fost tratată în UPU, după care a fost internată la secția Chirurgie, iar ceilați doi copii, două fete de 7, respectiv 14 ani, au arsuri de gradul I și au fost tratate în UPU, dar nu au rămas internate.