Prima pagină » Știri » Trei copii, de patru luni, cinci și zece ani, răniți într-un accident provocat de mama lor

Trei copii, de patru luni, cinci și zece ani, răniți într-un accident provocat de mama lor

Trei copii, de patru luni, cinci și zece ani, răniți într-un accident provocat de mama lor
Trei copii, de patru luni, cinci și zece ani, răniți într-un accident provocat de mama lor

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Bădeana, de pe drumul național DN 24, după ce o femeie aflată la volanul unei mașini a pierdut controlul asupra direcției pe o porțiune de șosea în aliniament și cu vizibilitate bună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În consecință, autoturismul s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, cei trei copii ai femeii aflate la volan și bărbatul acesteia fiind răniți. Femeia a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat accidentul, solicitând sprijinul mai multor echipaje medicale.

„La locul accidentul au fost trimise patru ambulanțe, în urma redirecționării de la alte urgențe spre care plecaseră din Stația Bârlad. Doi dintre copii, cei de cinci și zece ani, erau în stare mai gravă, dar conștienți, fiind cu toții transportați la Spitalul de Urgență Bârlad, imediat după stabilizarea lor la locul accidentului”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX managerul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Aurora Popa.

Polițiștii vasluieni vor întocmi dosar penal pe numele mamei copiilor pentru vătămare corporală din culpă.