Trei copii lăsați singuri acasă au decedat într-un incendiu izbucnit în locuința lor de la o lumânare

Trei copii lăsați singuri acasă au decedat într-un incendiu izbucnit în locuința lor de la o lumânare
Publicat: 08/06/2015, 09:19

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, căpitanul Bogdan Dănăiață, trei copii cu vârste de un an, opt ani și zece ani au decedat, luni dimineață, în jurul orei 2.00, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc de patru etaje dintr–un bloc din Uricani.

„În urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratee lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă lăsată de mama lor”, a spus D[n[ia'[/

Potrivit acestuia, cei trei copii erau singuri acasă în momentul producerii incendiului.

Sursa citată a mai precizat că focul a afectat și alte două apartamente aflate în vecinătate, precum și acoperișul blocului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024