Trei copii mor cu zile la spitalul din Craiova. Citostaticele nici măcar nu au fost comandate
Criza citostaticelor se răsfrânge asupra copiilor cu leucemie, la Spitalul de Urgență din Craiova, trei micuți așteptând, la ora transmiterii acestei știri, să primească tratament, iar în lipsa medicamentelor administrate gratuit prin programele naționale, medicii caută ajutor la diverse asociații, iar părinții pleacă în străinătate pentru a face rost de bani pentru a le putea cumpăra, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Situația a fost sesizată, pe o rețea de socializare, de fiica doctorului Polixenia Stancu, singurul medic onocopediatru al spitalului.
„Când o sun pe mama nu vorbim nici despre noi, nici despre familia noastră, nici despre ce s-a mai întâmplat prin Craiova sau despre locurile în care am călătorit. Când o sun pe mama vorbim despre cei trei copii cu leucemie care s-ar putea să moară din cauză că în spital nu există citostatice. Mama mea, Polixenia Stancu, e oncopediatru la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și se confruntă anul acesta cu cea mai mare lipsă de medicamente de până acum. (…) Cei care suferă sunt mama și cei trei copii cu leucemie pe care-i tratează: o fetiță de șapte luni, un băiat de trei ani și jumătate și unul de cinci ani. (…) Ieri seară, mama mi-a spus că dacă o să-i vină cazuri noi de leucemie, situația e tragică. N-are cu ce să-i trateze”, a scris Elena Stancu
Medicul Polixenia Stancu spune că medicamentele necesare copiilor lipsesc din spital, dar că problema este una generală, la nivel național.
„Este o situație generală pe țară pe medicamente care sunt pe programul național de sănătate. Firmele s-au retras din România și n-au mai avut de unde să facă comenzi. Eu am mai făcut referate pe la spital să rezolve, să le achiziționeze în afara programelor. Au lansat niște licitații, dar nu știu când vine, ce vine. Am avut trei copii cu leucemie și am avut nevoie de citostatice. Nu poți să aștepți și să treacă termenul. M-au ajutat diverse asociații, am mai procurat medicamente de pe unde am putut, din Ungaria, din Germania, dar sunt mult mai scumpe. Cel mai mic are șapte luni. Este o fetiță ai cărei părinți au plecat din țară și acum ea se află în grija bunicilor. Mai este un băiețel de trei ani și jumătate și încă unul de cinci ani jumătate”, a precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, dr. Polixenia Stancu, șeful compartimentului de Oncopediatrie de la Spitalul de Urgență din Craiova.
Pentru a-și trata copiii, părinții fac împrumuturi și cumpără medicamentele pe care ar trebui să le primească în spital, mai spune medicul oncopediatru.
„Se împrumută părinții. Unii au dat 60 de milioane (6.000 RON – n.r.) pe un medicament și acum trebuie să recupereze banii de la stat. Dar de peste o lună îi tot amână. Și după ce vor primi banii, probabil cu ei vor cumpăra alt tratament. Au plecat și ei din țară să facă rost de bani”, a mai afirmat dr. Polixenia Stancu.
La rândul său, managerul Spitalului de Urgență Craiova, Bogdan Fănuță, susține că unele medicamente există în farmacia spitalului, iar pentru altele sunt licitații în derulare. Mai mult, acesta afirmă că unul dintre medicamente, respectiv Lanvis, nu ar fi fost cerut niciodată de medicul șef de la Oncopediatrie.
„Cel puțin de 10 ani nu a făcut necesarul, astfel încât să fie achiziționat. Nu a fost cerut”, spune Fănuță, managerul SJU Craiova, adăugând că „Metrotrexat, în momentul de față, există în farmacia spitalului, ultima aprovizionare a fost făcută în luna iunie. S-au adus 60 de seringi preumplute, la ora aceasta se găsesc în farmacia spitalului 48. Pentru Cytosar, firma distribuitoare de la care am achiziționat ne-a dat negație de preț, în sensul că nu-l mai poate susține la prețul la care s-a câștigat pe licitație. S-a pornit o nouă licitație, care la momentul în care discutăm se află în faza de evaluare financiară. Probabil că în maxim o săptămână o să fie și Cytosarul în farmacie”.
Patruzeci de copii sunt tratați lunar în secția de oncopediatrie a Spitalului de Urgență din Craiova.
Situația copiilor care așteaptă tratamentul oncologic nu se întâlnește doar în județul Dolj, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din Romania.
„Sunt două medicamente care au dispărut de pe piață. S-a anunțat că nu se vor mai aduce în România, sunt medicamente de baza. M-au sunat chiar medicii să mă avertizeze că vor dispărea aceste medicamente. Iar celelalte medicamente lipsesc în continuare. Știu că la Dolj, șeful comisiei de Oncologie, profesorul Bădulescu, a făcut multiple referate la managerul spitalului județean și nu s-a rezolvat problema. Foarte multe lipsesc. Vreo 6-7 doar din oncopediatrie, unele lipsesc episodic, altele nu se mai găsesc deloc. Dar orice zi, pentru acești copii contează. Le poate periclita chiar viața. Problema nu este numai la Dolj, ci și la Iași, la Spitalul „Sfânta Maria”, lucruri de bază. Nu vorbim de medicamente scumpe, vorbim de medicamente simple, indispensabile în schemele de tratament, atât la copii, cât și la adulți”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cezar Irimia, presedintele FABC din Romania.
Întrebat care este cauza lipsei de citostatice, președintele FABC România spune că ar trebui să se impună răspunderea ministerială în astfel de cazuri.
„Nesimțirea. Nesimțirea celor care conduc sistemul. Nu le pasă de noi. Și dacă nu au o responsabilitate ministerială în ceea ce privește cele 130 de decese, zilnic, din oncologie, atunci înseamnă că e nesimțire. Dacă legea i-ar fi penalizat… În altă țară civilizată ministrul și-ar fi dat demisia”, a mai spus Irimia.