Prima pagină » Știri » Trei copii români minori și mama acestora au fost evacuați din Siria și repatriați

Trei copii români minori și mama acestora au fost evacuați din Siria și repatriați

Trei copii români minori și mama acestora au fost evacuați din Siria și repatriați
MAE informează că, miercuri, trei cetățeni români minori și mama acestora, cetățean sirian, au fost evacuați, la cerere, din Siria și repatriați pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunilor diplomatice române la Damasc și Beirut și al Organizației Internaționale pentru Migrație.

„Cele patru persoane au părăsit în condiții de siguranță Siria pe cale terestră către Liban la data de 15 septembrie 2015. Misiunea diplomatică de la Damasc a eliberat documentele de călătorie necesare repatrierii celor trei cetățeni români, iar Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), filiala Damasc, a asigurat transportul grupului la Beirut cu autoturismele din dotarea organizației”, se menționează într-un comunicat transmis de MAE.

De asemenea, grupul a fost asistat de către Ambasada României la Beirut și Organizația Internațională pentru Migrație pentru îndeplinirea formalităților de îmbarcare la aeronavă, în vederea repatrierii.

MAE precizează că misiunea diplomatică a României în Siria este în permanent contact cu cetățenii români din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar, pentru facilitarea comunicațiilor, sprijin logistic și de aprovizionare, în funcție de situația specifică în care se găsesc aceștia. De asemenea, misiunea eliberează documente de călătorie și asigură serviciile consulare necesare, după caz.

„Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE, prin Ambasadele României la Damasc și Beirut, cetățenilor români aflați în situații deosebite, în statele cu risc major de securitate”, se mai arată în comunicat.

MAE precizează că, în cooperare cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), filiala Damasc, a intervenit în mod direct pentru asigurarea asistenței și protecției consulare, facilitând până în prezent evacuarea și repatrierea din Siria a unui număr de 692 de cetățeni români și membri de familie.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict să contacteze misiunile României din teritoriu pentru a-și înregistra prezența în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistență și protecție consulară.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea informațiilor furnizate atât prin intermediul aplicației „Călătorește în siguranță” (ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone), cât și al serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Citește și