Trei frați de 3, 4 și 8 ani din Vaslui, în COMĂ ALCOOLICĂ la spital, după ce au mâncat vișine cu alcool
Conform autorităților, cei trei copii ar fi consumat vișine cu alcool.
„Am primit inițial o sesizare a unui cetățean care a observat o fetiță de 8 ani căzută pe uliță cu fața în jos. Cel care a făcut sesizarea a crezut că minora era moartă. Apoi am mai primit o sesizare telefonică din partea nașei unuia dintre cei trei copii, care a precizat că aceștia erau în stare gravă. Toți cei trei copii erau în comă alcoolică, ei fiind duși la spitalul din Bârlad, pentru evaluare”, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Daniel Ungureanu.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au sesizat Direcția de Protecție a Copilului Vaslui, care va stabili ce se va întâmpla cu copiii și dacă se impune scoaterea lor din familie.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a început cercetările în acest caz.
„Se efectuează verificări pentru a vedea ce s-a întâmplat. Dacă se constată comiterea vreunei infracțiuni, se va întocmi un dosar penal. Din informațiile pe care le deținem, copiii ar fi mâncat niște vișine din vișinată, acesta fiind motivul intoxicație cu alcool”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.