Elevii români care au participat la a XXIV-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie, desfășurată în perioada 14-20 iulie la Berna (Elveția), au reeditat performanța de anul trecut, obținând trei medalii de bronz.
Cei trei medaliați la această prestigioasă competiție sunt Oana Elena Băran (Liceul Internațional de Informatică din București), Vlad Coșoreanu (Liceul Teoretic Ovidius din Constanța) și Cristian Alexandru Bolunduț (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca), câștigător al unei medalii bronz și la ediția precedentă.
Olimpiada Internațională de Biologie din acest an a reunit 240 de concurenți din 60 de țări.