„La data de 18.08.2016, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Vîlcan George Florinel, Biolan Ovidiu Ionuț și Iubitu Ionuț Andrei – militari angajați pe bază de contract în cadrul Ministerului Apărării Naționale în unități militare de pe raza municipiului București și a județului Giurgiu, Cozma Gheorghe Mihai și Fratilă Mihai Cosmin pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Anchetatorii îi acuză pe cei cinci că au traficat diferite cantități de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, amfetamine și substanțe psihoactive denumite generic etnobotanice, atât în București, dar și în județ Giurgiu.
Iar drogurile au fost vândute inclusiv către unele persoane din incinta unităților militare unde și consumau de altfel aceste droguri și substanțe etnobotanice.
Drogurile și etnobotanicele erau procurate de pe raza municipiului București.
„Cu ocazia perchezițiilor efectuate la data de 18.08.2016 pe raza județului Giurgiu, inclusiv doua percheziții la Unitatea Militară nr. 01867 Mihai Bravu, județul Giurgiu, cât și a municipiului București, au fost găsite și ridicate diferite cantități și tipuri de droguri (cannabis, comprimate ecstasy si substanțe etnobotanice), un cântar electronic folosit la cântărirea drogurilor, dar și sume de bani obținute în urma traficului de droguri”, potrivit documentului citat.
Inculpații urmeaza să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.