Trei muncitori au căzut de pe o schelă în zona Pipera. Unul a murit
Unul dintre cei trei muncitori care au căzut, miercuri, de pe o schelă, în zona Pipera din Capitală, în vârstă de aproximativ 25 de ani, a fost declarat decedat, după ce pompierii i-au făcut fără succes manevre de resuscitare, iar ceilalți doi au fost transportați la Spitalul Floreasca.
Trei muncitori au căzut de pe o schelă amplasată la exteriorul unei clădiri din zona Pipera din Capitală, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Daniel Vasile.
Ei lucrau la exteriorul unei clădiri de pe strada Dimitrie Pompei.
În urma căderii de la înălțime, unul dintre cei trei muncitori a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat de echipajul SMURD, însă fără succes. Tânărul de aproximativ 25 de ani a fost declarat decedat.
Un alt muncitor are un picior rupt, iar cel de-al treilea are răni ușoare. Ei au vârste de 25 și 50 de ani. Amândoi au fost transportați la Spitalul de Urgență Floreasca.
Daniel Vasile a precizat că accidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112 în jurul orei 11.38, la fața locului fiind trimise două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere a incendiilor.
Inspectori de la ITM București au mers la locul accidentului pentru a verifica împrejurările și cauzele producerii accidentului de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Constantin Bujor.