Trei noi produse românești vor fi recunoscute oficial la nivelul UE. Care sunt acestea
Potrivit unei informări prezentate în Guvern de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, este în curs de analiză, la Comisia Europeană, documentația pentru înregistrare conform sistemelor de calitate europene a produsului ”Novac afumat din Țara Bârsei” – IGP.
Totodată, în prezent au fost depuse la MADR, în vederea analizării și transmiterii către Comisia Europeană, documentațiile pentru alte două produse românești: ”Cașcavalul de Săveni” (jud. Botoșani) și ”Cârnați de Pleșcoi” (jud. Buzău).
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, după ședința de Guvern, că au fost identificate încă o serie de 14 produse care se pretează la protecția europeană. ”Ca un fapt divers, mai avem circa 16 sortimente de vin care sunt pe lista de produse cu indicație geografică și denumire origine protejată și 8 țuici, pălinci”, a precizat el.
Cât privește kürtÅ‘skalács, care se produce nu doar în România, ci și în Ungaria, în Cehia și Slovacia, Irimescu a spus că speră să se ajungă la un compromis.
”Probabil că vom reuși în final să facem o protecție pe regiune, pe specialitate tradițională garantată, deși la origine a fost, în 1785, atestat în Transilvania, deci dreptul nostru este clar”, a subliniat ministrul .
”Pentru perioada următoare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a stabilit un calendar de acțiuni la nivel național, de informare, consiliere și dezbateri pentru înregistrarea și recunoașterea produselor alimentare autohtone la nivel european. Pe de altă parte, pentru a încuraja operatorii economici din România să adere la sistemele de calitate europene, MADR este în plin proces de pregătire pentru a fi introduse și în măsura LEADER de dezvoltare locală din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 o serie de măsuri de sprijin pentru promovarea produselor agroalimentare înregistrate conform schemelor de calitate naționale și europene”, arată Executivul într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a prezentat, în ședința de guvern de miercuri, la solicitarea premierului Dacian Cioloș, o informare privind produsele românești cu potențial pentru care sunt în curs de elaborare dosare în vederea depunerii la Comisia Europeană pentru înregistrare și protecție cu denumiri de origine sau indicații geografice.
România are, la ora actuală, trei produse recunoscute la nivel european. Guvernul a marcat, în cursul acestei luni, omologarea la nivel european a Salamului de Sibiu ca produs cu Indicație Geografică (IGP) și a brânzei Telemea de Ibănești ca produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP), după ce, în 2011, Magiunul de prune Topoloveni fusese înregistrat ca produs cu Indicație Geografică Protejată.
În ședința de guvern din 16 martie, premierul Dacian Cioloș i-a solicitat ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să aibă în vedere o serie de măsuri prin care să poată fi stimulată pe viitor pregătirea dosarelor de înregistrare și protecție și de promovare a acestor produse. Un prim pas în acest sens a fost deja făcut de Guvern, prin aprobarea unui memorandum privind acordarea de ajutoare de minimis operatorilor economici pentru promovare și participare la târguri și expoziții internaționale.