Trei răniți, inclusiv un copil de trei ani, după un accident în județul Vaslui

Publicat: 06 07. 2019, 08:33

Potrivit ISU Vaslui, Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță pentru salvarea victimelor din accidentul de la Tutova.

„Șoferul unui autoturism a lovit un cap de pod, după care s-a oprit într-un gard. La sosirea echipajelor de pompieri (…) au fost găsite trei victime conștiente, dintre care un copil, care ieșiseră din autoturismul avariat”, arată ISU Vaslui.

Victimele, un bărbat în vârstă de 65 ani, o femeie în vârstă de 25 ani și un copil în vârstă de 3 ani, au fost preluate de ambulanțe și transportate la Centrul de Primiri Urgențe a Spitalului municipal „Elena Beldiman” din Bârlad.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul rutier.