Trei români răniți într-un accident rutier în Slovenia vor fi aduși în țară cu o autospecială SMURD
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, transportul a trei pacienți români din Slovenia are loc la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al României și cu aprobarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, autospeciala de transport victime multiple, cu doi medici și un asistent medical din cadrul UPU – SMURD Timiș și doi paramedici din cadrul ISU Timiș, a plecat din Timișoara, cu destinația Maribor, Slovenia.
Cei trei cetățeni români vor fi preluați de la Clinica Universitară din Maribor și transferați, sub observație medicală, la un spital din județul .
Potrivit sursei citate, în noaptea de 8 spre 9 mai, cei trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 4 și 29 de ani, au fost implicați într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de localitatea Maribor din Slovenia. Ei au fost transportați la Clinica Universitară din Maribor, în stare gravă și au fost supuși mai multor intervenții chirurgicale.
„În prezent, starea lor de sănătate evoluează pozitiv, iar la recomandarea medicilor sloveni aceștia pot fi externați, dacă beneficiază de transport cu o ambulanță dotată în mod adecvat”, mai spune sursa citată.