Trei târgovișteni, cercetați după ce în mașina lor au fost găsite 80.000 de petarde

Publicat: 20 11. 2012, 16:28
Actualizat: 05 02. 2019, 08:23

Trei persoane din Târgoviște sunt cercetate penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, după ce polițiștii au găsit în mașina lor 80.000 de petarde interzise la deținere și comercializare, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița i-au depistat în trafic, luni, pe D.C., de 38 de ani, C.A., de 37 de ani, și D.P., de 35 de ani, toți din Târgoviște, care aveau, în autoturism, 80.000 de petarde, interzise la deținere și comercializare, potrivit sursei citate.

În urma verificărilor, s-a stabilit că petardele au fost procurate din Capitală, pentru a fi vândute în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cei trei sunt cercetați penal, iar petardele au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.