Trei tineri au murit după ce mașina în care erau a intrat într-un copac, apoi a luat foc
Trei tineri au murit, duminică dimineață, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea drumului, apoi a luat foc, în județul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier Constanța, accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, pe drumul județean 395 care leagă localitățile constănțene Plopeni și Chirnogeni, fiind anunțat de un șofer care a trecut prin zonă și a văzut autoturismul marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, în timp ce ardea.
„Din primele cercetări s-a stabilit că autoturimul, care circula dinspre Chirnogeni către Plopeni, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. După impact autoturismul a luat foc”, a precizat șeful SPR Constanța, Ciprian Sobaru.
La fața locului au ajuns pompierii ISU Dobrogea, trupurile celor trei tineri, despre care se crede că ar fi din județul Constanța și ar avea între 19 și 25 de ani, fiind scoase numai după ce un echipaj de descarcerare a tăiat mașina în bucăți.
Corpurile victimelor au fost transportate la morgă pentru necropsie.
„Cercetările continuă pentru identificarea persoanelor și pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”, a precizat Ciprian Sobaru.
Tot duminică, un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața într-un alt accident rutier, petrecut pe DJ 223, între Cernavodă și Cochirleni. Șoferul, care conducea cu viteză, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile, tânărul murind pe loc.