Trei tineri suceveni, trimiși în judecată pentru că au forțat un elev să le dea bani
Potrivit unui comunicat al Parchetului Judecătoriei Vatra Dornei, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Narcis-Cornel Bogdan de 20 de ani, Mihai Alex Gheorghiu de 17 ani și Sorin Gabriel Ardeleanu de 30 de ani, pentru furt calificat și șantaj.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 22 septembrie- 28 septembrie 2014, Narcis Cornel Bogdan și Sorin Gabriel Ardeleanu, prin amenințare, au constrâns un elev de clasa a IX-a să le dea 200 de euro și 200 de lei, iar în perioada 3 octombrie – 16 octombrie 2014, Ardeleanu și Gheorghiu au constrâns același elev să le ofere 230 de euro, 110 dolari și 600 de lei.
Elevul, care locuia la internat, a fost abordat la începutul anului școlar de Bogdan și Ardeleanu care i-au cerut să le împrumute 30 de lei. Discuția a avut loc în timp ce elevul se afla la un geam al internatului de la primul etaj, iar cei doi tineri s-au oferit să-i lase garanție un telefon mobil pe care i l-au aruncat spre geam, însă băiatul nu a reușit să-l prindă, iar telefonul a căzut și s-a stricat.
Ulterior, cei doi l-au amenințat cu bătaia pe elev, acuzându-l că a distrus telefonul, și i-au cerut acestuia contravaloarea aparatului. Astfel, în perioada 22- 28 septembrie, elevul a luat din locuința bunicilor săi din comuna Coșna, fără știrea acestora, 200 de euro și 200 de lei, bani pe care i-a dat celor doi. Șantajul a fost continuat de Ardeleanu care, împreună cu Gheorghiu, l-au amenințat pe elev, iar acesta, de frică, le-a mai dat 230 de euro, 110 dolari și 600 de lei.
Bunicii elevului l-au prins în timp ce fura bani din casă, iar atunci băiatul le-a povestit situația în care se afla, iar bunicii au depus plângere la Poliție.
Cei trei mai sunt acuzați că în cursul lunii septembrie au furat dintr-o locuință un motofierăstrău, două flexuri și o bormașină, cauzând un prejudiciu de 2.040 lei, iar de la o organizare de șantier a unei firme din municipiul Vatra Dornei au furat un motofierăstrău și un fierăstrău pendular, în valoare totală de 1.940 lei.
Totodată, ei sunt acuzați și că au furat mai multe produse cosmetice dintr-un magazin din Vatra Dornei.
Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Vatra Dornei.