Potrivit cercetărilor procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, conflictul dintre agresori și victime s-a petrecut pe un drum din localitatea Ivești, pe fondul unui conflict izbucnit de la un cal și o căruță pe care unul dintre autori voia să le recupereze de la una dintre victimele ajunse la spital, o tânără din sat, pe care i le-ar fi cumpărat când cei doi erau iubiți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Inițial, celor două grupuri, formate din câte trei persoane, s-au întâlnit la un bar din sat, unde s-au îmbrâncit și au avut un schimb de replici. După câteva ore, agresorii au blocat în drum căruța celor trei tineri, moment în care aceștia din urmă au încercat să fugă.
„Cei trei suspecți au luat, din căruța cu care se aflau la rândul lor și cu care au blocat celălalt atelaj, câte o coasă, o furcă și o bâtă și au început să-i lovească pe cei trei tineri. Deși au suferit leziuni, două dintre victime au reușit să fugă, cea de-a treia fiind doborâtă la pământ. Ulterior, tânărul de 22 de ani a fost lovit de zeci de ori cu coasa, furca și bâta, provocându-i leziuni care au condus la deces”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Cei trei agresori s-au oprit abia în momentul în care mama unuia dintre aceștia a ieșit la poartă, alarmată de scandalul din drum. Scăpată cu fuga, tânăra bătută a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția Poliției și a Ambulanței. Ambii tineri loviți au fost transportați la Spitalul de Urgență Bârlad, unde au rămas internați.
Între timp, agresorii au stabilit să meargă la un restaurant în Bârlad pentru a mânca, numai că doi dintre aceștia au fost prinși de către polițiști în localitatea Ivești. Cel de-al treilea autor a fost identificat în municipiul Bârlad, unde-și aștepta prietenii la masă.
Audiați pe tot parcursul zilei de luni, cei trei agresori au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, sub acuzațiile de omor în circumstanțe agravante. În plus, tânărul care a lovit cu coasa este acuzat de procurori și de tentativă de omor pentru leziunile provocate celor două victime transportate la spital.
În cursul zilei de marți, cei trei agresori vor fi prezentați în fața instanței Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă.