Trenuri anulate în județul Constanța, din cauza inundațiilor

Publicat: 15 02. 2012, 10:05
Actualizat: 28 06. 2012, 06:55

Circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia a fost întreruptă, miercuri, din cauza ploilor torențiale căzute marți noaptea în județ.

Potrivit Poliției Transporturi Constanța, au fost anulate trenul personal Constanța – Mangalia și trenul rapid București Obor – Mangalia, pe relația Constanța – Mangalia. Trenul accelerat Mangalia – Suceava a fost oprit în stația Eforie Nord, iar călătorii au fost transportați cu autocare în Stația C.F. Constanța, de unde s-a format un alt tren către Suceava.

Din cauza inudațiilor, toate trenurile de călători au întârzieri atât la sosirea, cât și la plecarea din gara Constanța.(Mediafax)