Prima pagină » Știri » Tribunalul București a suspendat autorizațiile de construire a șoselei Buzești-Berzei. Hala Matache ar putea fi reconstruită pe locația sa originală

Tribunalul București a suspendat autorizațiile de construire a șoselei Buzești-Berzei. Hala Matache ar putea fi reconstruită pe locația sa originală

Tribunalul București a suspendat autorizațiile de construire a șoselei Buzești-Berzei. Hala Matache ar putea fi reconstruită pe locația sa originală
La doar câteva săptămâni de la încheierea lucrărilor la bulevardul Buzești - Berzei - Uranus, Tribunalul București a suspendat autorizațiile de construire.

La doar câteva săptămâni de la încheierea lucrărilor la bulevardul Buzești – Berzei – Uranus, Tribunalul București a suspendat autorizațiile de construire. Potrivit unui comunicat transmis de Asociația „Salvați Bucureștiul”, Planurile Urbanistice în baza cărora s-a decis demolarea Halei Matache și a altor două case de pe strada Berzei au fost suspendate printr-o sentință pronunțată pe 7 ianuarie.

În plus, pe rolul Tribunalului București urmează să fie depus un dosar ce va avea ca obiect anularea planurilor urbanistice zonale ce permiteau reamplasarea monumentelor istorice dărâmate. Astfel, Primăria Capitalei nu va putea reconstrui imobilele pe noile locații până la soluționarea noului dosar. În situația în care Primăria va piede și în noul dosar, instituția va fi nevoită să ridice monumentele pe locația lor originală, adică pe prima bandă a șoselei deja construite.

„Practic, aceste monumente au fost dărâmate degeaba”, a declarat Nicușor Dan, președintele Asociației „Salvați Bucureștiul”, pentru gândul. „Și în alte orașe din lume au mai fost reconstruite diverse monumete, dar nu pentru că au fost demolate de primărie, ci în urma unor războaie, de exemplu, a unor cataclisme…”, a continuat el.

Pe lângă toate acestea, Tribunalul a decis și suspendarea autorizațiilor de construire 282/2011 și 274/2012, în baza cărora a fost realizată șoșeaua Buzești – Berzei, tronsonul dintre Dinicu Golescu și Griviței.

„Sentința din 7 ianuarie 2014 confirmă din nou că întreaga lucrare a diametralei Buzești – Berzei este ilegală”, au mai arătat Nicușor Dan. „Tot proiectul este ilegal. Dacă am fi într-o țară normală, cu instituții care funcționează așa cum trebuie, în momentul de față foarte mulți dintre cei implicați ar trebui cercetați penal din inițiativa Parchetului. Adică, dacă tu evacuezi 1.000 de oameni, demolezi 90 de case și apoi constați că totul este ilegal, e o mare problemă”, a comentata acesta.

Totodată, președindele Asociației a subliniat că Primăria Capitalei ar fi și alte variante pentru realizarea proiectului, însă a ignorat orice propunere: „Înainte ar fi fost demolate cinci case cu totul. Noi am mers la Primărie cu o soluție alternativă, cu același volum de trafic”, a explicat Nicușor Dan. „Erau două benzi de sens care urcau către Piața Victoriei,  plus cele două linii de tramvai. Cele două benzi de sens opus veneau pe niște terenuri care erau neocupate, prin spatele clădirilor de la stradă. Dacă Primăria avea un minim de responsabilitate, putea să adopte această soluție și toată lumea era mulțumită. Numai că ei s-au încăpățânat să meargă pe soluția lor”, a conchis acesta.

În 25 martie, Primăria Capitalei a început lucrările de demolare a Halei Matache, care erau necesare pentru a face loc magistralei rutiere Buzești-Berzei, monumentul urmând să fie reconstruit, folosind elementele arhitecturale cu valoare de patrimoniu, pe un amplasament din apropiere.

Reprezentanții municipalității precizau la momentul respectiv că lucrările urmează să fie executate cu celeritate, având în vedere „situația de disconfort prelungit a locuitorilor din zonă”.

„Hala Matache – o să o facem încet, încet și o să o terminăm. Va fi vorba de câteva luni de la începerea acestor lucrări. E marcat locul, este al nostru (al municipalității – n.r.), mai avem de demolat acolo o rămășită din clădirile vechi, care nu este clădire de patrimoniu”, preciza atunci Sorin Oprescu, primarul Capitalei.

Hala Matache este clasată la categoria monumente istorice de categoria B. Timp de mai mulți ani, imobilul a fost disputat de către reprezentanții organizațiilor neguvernamentele care susțineau reabilitarea ei și Primăria Capitalei care susținea că monumentul ar trebui mutat din calea Bulevardului Uranus, care va uni nordul orașului cu sudul lui.

În februarie 2012, peste 50 de persoane au protestat în fața Ministerului Culturii și au solicitat ministrului să retrimită avizul de mutare a Halei Matache la Comisia Monumentelor Istorice, deoarece atunci când acesta a fost acordat, nu s-ar fi luat în calcul varianta păstrării amplasamentului monumentului.

Buzești-Berzei-Uranus este un bulevard cu câte două benzi pe sens și bandă pentru bicicliști, cu trotuare cu o lățime cuprinsă între trei și cinci metri și linie de tramvai pe zona mediană, reprezentând o alternativă pentru ruta bulevardelor Lascăr Catargiu – Magheru – Dimitrie Cantemir, dublată de Calea Victoriei.

Principalele categorii de lucrări realizate constau în modernizarea liniei de tramvai, a carosabilului și trotuarelor, înlocuirea, protejarea și modernizarea rețelei de canalizare și a rețelelor alimentare cu apă, dar și lucrări de realizare a iluminatului public.

Citește și