Tribunalul Cluj a prelungit, joi, cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele lui Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, acuzat de trafic de droguri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut deja recurs la decizia de prelungire a mandatului de arestare cu încă 20 de zile, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Cluj, la începutul săptămânii viitoare.
„Tribunalul Cluj a decis, joi, prelungirea stării de arest preventiv pentru Alexandru Uioreanu pentru încă 20 de zile. Noi am considerat că nu se justifică o astfel de măsură, în condițiile în care nu există un risc de influențare a anchetei. Am făcut recurs, care se va judeca la începutul săptămânii viitoare de către Curtea de Apel Cluj”, a spus Ban.
Potrivit acestuia, mandatul de arestare preventivă a lui Alexandru Uioreanu, emis în 20 decembrie 2012, expira în 7 ianuarie, dar instanța poate decide cu cinci zile înainte de termenul limită dacă menține măsura sau dispune cercetarea în libertate.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, și a fost reținut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.
Conform unor surse judiciare, fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut hașiș în unități de învățământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în același dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinței că „inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc și, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.
Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara pentru MEDIAFAX că nu știe nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani și locuiește împreună cu mama lui.
Alexandru Uioreanu, care este elev în clasa a XI-a la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică, are situația neîncheiată la cinci materii din cauza absențelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.