Tribunalul Militar a amânat verdictul în dosarul torționarului Pîrvulescu, acuzat de moartea disidentului Gheorghe Ursu. UPDATE

Judecătorii Tribunalului Militar București au respins cererea de mutare la o instanță civilă a dosarului în care este anchetat Marin Pîrvulescu, anchetatorul acuzat de moartea disidentului Gheorghe Ursu. La ultimul termen, procurorul militar a cerut declinarea dosarului la Tribunalul București. Președintele instanței a confirmat pentru gândul că cererea procuroului militar a fost respinsă și a fost fixat un nou termen pentru miercuri 7 august. 

De 23 de ani, fiul lui Gheorghe Ursu încearcă să impulsioneze procurorii militari să trimită în judecată dosarul în care a fost cercetat Marin Pîrvulescu. În 1985, Gheorghe Ursu a decedat în arestul Poliției în urma bătăilor zilnice aplicate de anchetatori. 

Pe 17 noiembrie 1985, disidentul Gheorghe Ursu a decedat în urma bătăilor aplicate de anchetatorul său și de mai mulți ofițeri de miliție. După ’89, rudele sale au redeschis dosarul, dar până în anul 2000 fără prea mult succes. Rudele lui Gheorghe Ursu, în baza unor probe consistente, susțin că de moartea inginerului care a fost găsit vinovat de Securitate că trimitea scrisori la Europa Liberă se fac ofițeri de miliție Tudor Stănica, Creanga Mihail, Burcea Ștefan, deținutul de drept comun Marian Clită. Însă, principalul vinovat pentru moartea lui Gheorghe Ursu este fostul său anchetator  Marin Pîrvulescu. El este singurul care nici până azi nu a fost cercetat de procurori. Ofițerii de miliție au fost trimiși în judecată și condamnați, însă unii dintre ei deși au primit câte 10 ani de închisoare au stat în puscărie câte un an.

Cazul Ursu a fost disjuns în mai multe dosare dintre care și cel al lui  Marin Pîrvulescu. Acesta a primit, însă , de la procurorii militari în repetate rânduri Neînceperea Urmării Penale. „Din 2003 în dosar nu s-a mai făcut nimic. În 10 ani nu s-a făcut nimic. Dosar nu mai e la Parchetul Militar și la Secția de Urmărire Penală”, a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu la un post de televiziune.

Potrivit acestuia, dosarul lui Pîrvulescu este consistent și are destule elemente pentru trimiterea în judecată. „În cazul lui Pârvulescu sunt probe testimoniale ale colegilor de celulă. Ei au relatat că tatăl meu a fost bătut de ofițerul Pîrvulescu. Zeci de mărturii care atestă că bătăile lui Pîrvulescu au dus la moartea tatălui meu. Era bătut mai ales noaptea. Îl aduceau cu pătura pentru că nu putea să meargă din cauza bătăilor”, a declarat Andrei Ursu

Fiul lui Gheorghe Ursu a contestat decizia procurorilor militari de a clasa ancheta în cazul anchetatorului Pîrvulescu. La ultimul termen din dosar, procurorul de caz a cerut declinarea cazului la Tribunalul București. Această cerere a procuroului militar a fost respinsă. Procesul va fi reluat pe 7 agust.

În acest caz instanța ar putea decide declinarea dosarului sau chiar și respingerea acțiunii și închiderea dosarului. Andrei Ursu susține că o respingere a contestației la NUP ar echivala cu închiderea definitivă a dosarului. 

Vezi aici istoricul acestui dosar și a NUP-urilor date de procurorii militari

Cazul disidentului Gheorghe Ursu: ucis în bătaie

Începînd cu anul 1960, inginerul Gheorghe Ursu a intrat în atenția Securității. Pe numele său a fost deschis un dosar cod „Calatorul”. Inginerul era urmărit deoarece Securitatea era interesată de legăturile sale cu disidenții din afara țării – Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. La începutul anilor ’80, Gheorghe Ursu era bănuit că trimitea scrisori postului Europa Liberă, scrisori în care  „îl acuza pe Ceausescu de crimă, pentru modul iresponsabil în care a sistat lucrările de consolidare a blocurilor avariate de cutremurul din 1977”, se arată într-un documentar al fundației Gheorghe Ursu.

După ce jurnalul său a fost sustras de ofițerii Securității, în 1984, a fost efectuată o percheziție la casa inginerului Ursu. În urma descoperirii, la locul său de muncă, a unui caiet în care critica congresul al XIII-lea al PCR, locuința inginerului a fost percheziționată de anchetatori, care au ridicat înscrisuri, cinci dolari, zece mărci RFG, 40 de mărci RDG și 3000 de lire italiene.

Deoarece nu au avut suficiente probe pentru a-l aresta sub acuzația de „propagandă împotriva orînduirii sociale”, anchetatorii au dispus atunci încarcerarea lui Ursu pentru deținere ilegală de valută.

În anchetarea lui Ursu au fost implicați generalul de brigadă Emil Macri, lt. col. Adrian Turcitu și cpt. Ion Dumitraciuc, foști ofițeri ai Direcției a II-a din cadrul Direcției Securității Statului (DSS), precum și col. Vasile Gheorghe, col. Corneliu Anghel, mr. Marin Pîrvulescu și lt. maj. Vasile Hodiș, foști ofițeri în cadrul Direcției a VI-a din DSS.

Potrivit documentelor depuse la Parchetul General de fiul lui Gheorghe Ursu, disidentul a fost torturat până la moarte de anchetatorii săi. Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu susține că vinovatul principal pentru moartea tatălui său este maiorul Marin Pîrvulescu cel care nu a fost anchetat până acum de procurori.

Inginerul Ursu a fost arestat la 21 septembrie 1985 și a fost cercetat, în paralel, atît pentru deținere ilegală de valută, cît și pentru propagandă.

În perioada 21 septembrie – 16 octombrie 1985, Ursu a fost scos de mai multe ori din celulă de către ofițeri de Securitate și a fost bătut. Pentru că ancheta nu aducea rezultatele dorite, s-a trecut la folosirea informatorilor din rîndul arestaților. Astfel, în celula lui Ursu au fost aduși Marian Clită și Radu Gheorghe, ambii condamnați la închisoare pentru furt.

Marian Clită a declarat procurorilor militari, care l-au cercetat pentru moartea lui Ursu, după decembrie ’89, că, în urma „unor angajamente de colaborare semnate cu organele de miliție și securitate, am devenit colaborator al acestora și eram obligat să execut ordinele”. El a recunsocut că l-a lovit cu picioarele pe Ursu și a afirmat că „în perioada de la început a lunii octombrie 1985, cînd Ursu a fost introdus în camera 29 a arestului, și pînă la începutul lunii noiembrie a aceluiași an, acesta a fost maltrat, schingiuit și distrus, definitiv, moral și, în parte, fizic”.

În ziua de 17 noiembrie 1985, după ce a acuzat dureri abdominale, Gheorghe Ursu a decedat în Spitalul Penitenciarului București. El fusese internat cu diagnosticul de „peritonită generalizată prin perforații de ansă ileală”. Cazul morții lui Ursu a fost preluat de Procuratura Municipiului București, care a stabilit că moartea acestuia a fost patologică.

Pe 26 decembrie 1989, sora inginerului Ursu, Georgeta Berdan, a depus o cerere de redeschidere a cazului la Comisia CFSN privind rezolvarea plîngerilor victimelor regimului comunist.

După șapte ani, Parchetul General l-au acuzat de moartea lui Ursu pe Marian Clită. De asemenea, Parchetul General a stabilit că se fac vinovați de infracțiunea de abuz în funcție col. Vasile Gheorghe (fost ofițer în cadrul Direcției a VI-a din DSS), lt. col. Tudor Stănică (șeful Direcției de Cercetări Penale DSS) și lt. Mihail Creangă (fost șef al Penitenciarului), dar, totodată, i-a achitat.

În anul 2000 Marian Clita a fost condamnat de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare pentru moartea lui Gheorghe Ursu, însă a beneficiat de prevederile unei legi comuniste și pedeapsa lui a fost redusă la 10 ani. Pe 22 noiembrie 2000, prin rechizitoriul Parchetului Militar de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție, foștii ofițeri de miliție Tudor Stănica și Creanga Mihail, și fostul subofițer Burcea Ștefan sunt trimiși în judecată pentru infracțiunile de instigare la omor deosebit de grav, respectiv complicitate la omor deosebit de grav, săvarșite împotriva lui Gheorghe Ursu. Cei doi ofițeri fiind șefii arestului unde a decedat Gheorghe Ursu.

În 2003 Curtea de Apel București i-a condamnat pe Tudor Stănică și Creanga Mihail la câte 11 ani de închisoare. Presa a relatat că Tudor Stănică a efectuat un singur an de închisoare. În mod bizar jurcătorii au acceptat an de an înternările acestuia în spital și întreruperea executării pedepsei. În 2009 judecătorii au decis că acesta a stat suficient în penitenciar și au decis să nu mai execute nici o zi de puscărie. Mihail Creangă a fost și el eliberat.