Tricolorul românesc din fața Prefecturii Covasna, vandalizat de persoane necunoscute. Prefectul i-a găsit pe „vinovații morali”
Drapelul național amplasat în fața clădirii Prefecturii Covasna, din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, a fost vandalizat în noaptea de sâmbătă spre duminică de persoane necunoscute, care l-au tăiat în mai multe locuri.
Având 12 metri pătrați, tricolorul fusese instalat în 24 ianuarie, din dispoziția prefectului Codrin Munteanu, pentru a masca panoul inscripționat „Terra Siculorum” (Pământul Secuiesc). Panoul a fost amplasat în fața Prefecturii Covasna, la finele anului trecut, de către liderii udemeriști locali Tamas Sandor, președintele C.J. Covasna, și Antal Arpad, primarul municipilui Sf. Gheorghe.
Potrivi unui comunicat al IPJ Covasna, vandalizarea tricolorului a fost constatată de o patrulă a Poliției Municipiului Sf. Gheorghe, care a stabilit că „drapelul a fost distrus prin tăiere cu un obiect tăietor (psibil ciob de sticlă spartă sau obiect metalic), acesta prezenta două tăieturi de cca. 10 cm lungime și una de cca. 50 cm lungime”, se explică în comunicatul IPJ Covasna, care mai arată că cercetările pentru identificarea autorilor continuă.
PLUS: „Gluma” pe care președintele din Belarus a făcut-o despre UNGURI
PLUS: Topul prieteniei de pe Facebook la români.Nu o să îți vină să crezi cu cine suntem mai apropiați
Prefectul Codrin Munteanu arată cu degetul spre „vinovații morali”
„Consider că vinovați morali pentru această faptă incalificabilă la adresa celui mai important simbol al statului român, drapelul național, sunt președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, și primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care, prin atitudinile lor și prin permanentele lor declarații și acțiuni din postura de modele pentru membrii societății din acest județ, influențează în mod negativ conduita locuitorilor”, a declarat pentru gândul prefectul județului Covasna, Codrin Muntean.
Muntean a mai arătat că Antal Arpad „refuză sistematic să poarte eșarfa tricoloră la ceremonii și solemnități, deși legea îl obligă”.
„Tot el a dispus înlăturarea drapelului României de pe Casa cu Arcade din Sf. Gheorghe și nu a catadicsit să-l mai pună la loc, nici după ce Parchetul l-a sancționat cu amendă. Iar la 24 ianuarie, grija lui nu a fost să participe la ceremoniile de Ziua Unirii, ci să convoace o nouă ședință a Consiliului local pentru schimbarea denumirii străzii 1 Decembrie 1918, deși există peste zece hotărâri judecătorești definitive și irevocabile că această schimbare nu se poate face”, a adăugat prefectul de Covasna, care îl acuză pe Antal Arpad că i-a amenințat pe românii din Harghita și Covasna cu soarta sârbilor din Kosovo.
„Toată această ostilitate la adresa statului național unitar român, a simbolurilor sale, a românilor din Covasna a dus la astfel de situații grave, care nu pot rămâne nesancționate”, a mai declarat pentru gândul Codrin Muntean.
Edilul din Sf. Gheorghe și președintele CJ Covasna nu au putut fi contactați pentru a-și prezenta punctul de vedere.