Trupa Fly Project și-a anulat un concert în România: Tudor Ionescu a fost operat de urgență
Trupa Fly Project s-a aflat weekendul trecut în Rusia, unde a continuat turneul international „Most Wanted”. Înaintea concertului pe care trebuia să îl susțină, vineri seară, la palatul Kremlin, Tudor Ionescu a început să aibă dureri foarte puternice, dar a rezistat pe tot parcursul show-ului, reușind să rămână pe scenă până la sfârșit. Apoi, cântărețul a fost preluat și dus direct la serviciul de urgență al unuia dintre spitalele din Moscova, informează sursa citată.
După investigații amănunțite, medicii ruși au descoperit că este obligatoriu să fie operat de urgență din cauza unei apendicite, pentru a nu i se pune viața în pericol.
Tudor Ionescu a optat ca, indiferent de riscurile foarte mari care i-au fost explicate, să revină în țară și să se opereze la un spital din Bucuresti, în care să fie pe mâna medicilor români, în care are foarte mare încredere, se mai arată în comunicatul citat.
Tudor Ionescu a fost supus acestei operații, iar, în prezent, se află în afara oricărui pericol.
Din cauza acestei probleme de sănătate, trupa Fly Project nu a mai putut ajunge la un concert din România, fixat pentru începutul acestei săptămâni.
Fly Project își va relua activitatea cât de curând posibil, după recuperarea lui Tudor, însă, din păcate, vor fi afectate și alte evenimente din agenda trupei, potrivit aceluiași comunicat.
Fly Project este o trupă de muzică dance, formată din Tudor Ionescu și Dan Denes. Trupa a debutat pe piața muzicală în 2005, cu piesa „Raisa”, care a ajuns în topul clasamentelor muzicale din România și, ulterior, a lansat albumul „Fly Project”. Formația a devenit populară prin piesele cum ar fi „Mandala”, „Goodbye”, „Musica” și „Back In My Life”.