Trupa Metallica a donat 750.000 de dolari pentru a sprijini pompierii și voluntarii din Australia
James Hetfield și colegii săi au donat 750.000 de dolari prin intermediul fundației lor All Within My Hands – care sprijină „educarea forței de muncă și lupta împotriva foametei și alte cauze critice”. Muzicienii și-au îndemnat fanii să susțină la rândul lor Pompierii din Victoria în eforturile lor eroice de a proteja comunitățile afectate de incendiile de vegetație produse în Australia, spune Music News.
Compozitorii hitului „Nothing else Matters” au declarat: „Suntem copleșiți de știrile despre focurile sălbatice care traversează milioane de kilometri în Australia. Distrugerile rezultante și efectele devastatoare asupra tuturor oamenilor, animalelor, mediului și a solului sunt cu adevărat dezolante. Vă rugăm să vă alăturați și să dăm o mână de ajutor pompierilor și autorităților din Australia.”
Pentru a ajuta pompierii să facă față operațiunilor de salvare, trupa Metallica a donat banii către NSW RFS – cea mai mare organizație voluntară de susținere a pompierilor din întreaga lume, care a hotârât să redirecționeze, în această perioadă, toate fondurile către Australia.
Incendiile au distrus deja 2000 de locuințe, iar 25 de persoane și-au pierdut viața, în timp ce aproximativ un miliard de animale au fost ucise.
Metallica urmează exemplul unor artiști precum Sir Elton John, Nicole Kidman, Christ Hemsworth și a altor vedete care s-au angajat să sprijine această cauză și să lupte împotriva incendiilor din ultimele săptămâni.
Un concert caritabil urmează să aibă loc pe stadionul ANZ din Sydney pe 16 februarie.
Muzica trupei Metallica se aude se găsesc în playlist-ul Smart N’Roll. Ascultă Smart N’Roll aici: https://www.smartradio.ro/radio/nroll/.