Prima pagină » Știri » Trupul lui Dan Condrea a fost ridicat de familie de la IML

Trupul lui Dan Condrea a fost ridicat de familie de la IML

Trupul lui Dan Condrea a fost ridicat de familie de la IML
Trupul patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost ridicat de familie de la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, după ce, potrivit unor surse din cadrul instituției, a fost identificat de partenera sa de viață.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru MEDIAFAX că familia lui Dan Condrea ar fi angajat o firmă specializată, care i-ar fi făcut recontrucție facială.

Partenera de viața a patronului Hexi Pharma, Uliana Ochinciuc, care a venit luni la sediul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, a recunoscut cadavrul ca fiind al lui Dan Condrea, au declarat surse din cadrul Serviciului Medical Ilfov pentru MEDIAFAX.

Autopsia în cazul lui Dan Condrea a fost finalizată, luni, datele preliminare fiind trimise procurorilor. Anchetatorii au cerut și o analiza ADN, pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea, test care va fi făcut la Institutul de Medicină Legală București, la cererea serviciului județean, și va fi gata în cel puțin două zile, precizează surse IML.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au făcut percheziții, marți dimineață, la locuința lui Dan Condrea, căutând documente, suporți IT și alte obiecte care ar putea constitui probe în ancheta privind dezinfectanții diluați.

Potrivit procurorului General al României Augustin Lazăr, procurorii care fac ancheta în dosarul privind dezinfectanții diluați vor stabili, marți, care este prejudiciul în cauză, precizând că suma se poate schimba pe parcursul zilelor următoare.

În ceea ce privește dosarul de ucidere din culpă, privind accidentul în urma căruia Dan Condrea ar fi decedat, procurorul General al României a precizat că se vor administra în continuare probe.

„În asemenea cazuri se efectuează expertize criminalistice, genetice, se realizează percheziții informatice în mediile de stocare ridicate de la fața locului. Vor fi audiate și reaudiate toate persoanele de câte ori este necesar pentru a se clarifica toate aspectele”, a precizat Augustin Lazăr.

Surse din rândul polițiștilor susțin că, marți, de la locuința omului de afaceri Dan Condrea au fost ridicate și probe biologice pentru efectuarea testelor ADN.

Potrivit unor surse judiciare, Dan Condrea conducea cu o viteză ridicată înainte de a se produce accidentul, urmând ca în urma unei expertize să se stabilească exact ce viteză a avut. De asemenea, s-au solicitat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, înregistrarea apelului la 112, unul dintre cei doi martori oculari fiind cel care a anunțat accidentul. Anchetatorii vor verifica daca omul de afaceri a lăsat un testament, au precizat aceleași surse.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii