Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie, depus vineri la Bulandra. Regizorul va fi înmormântat duminică

Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie, depus vineri la Bulandra. Regizorul va fi înmormântat duminică
Publicat: 19/09/2019, 09:14

„Astăzi, la ora 2.00 p.m. (miercuri, n.r.), a încetat din viață după o scurtă și fulgerătoare suferință regizorul Alexandru Darie, omul care timp de 17 ani a condus Teatrul Bulandra. Parcursul lui creator se identifică în ultimii 27 de ani cu Teatrul Bulandra, care a reprezentat viața lui artistică. Alexandru Darie va fi depus vineri, 20 septembrie, ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, 22 septembrie, la ora 12.00. În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase pe care le vom anunța ulterior. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22 septembrie, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu”, se arată în anunț.

Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze și să trăiască în condiții de absolută normalitate și a reușit să finalizeze supraproducția „Coriolanus”, mai spun reprezentanții Teatrului Bulandra.

„Îngrijit de medici de la spitalele Elias și Ponderas, supravegheat de doamna doctor Dana Safta, cea pe care o numea îngerul lui păzitor, s-a aflat sub tratament în ultimii 2 ani iar afecțiunea hepatică s-a menținut în parametrii inițiali, fără modificări evolutive, neprezentând vreo complicație, fără probleme portale, esofagiene și fără episoade hemoragice. Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic și nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant.

În ultima perioadă a fost tratat de doamna doctor Mariana Mihăilă, unul dintre cei mai buni specialiști în boli de ficat de la Spitalul Clinic Fundeni din București. La începutul lunii septembrie a prezentat afecțiuni respiratorii care s-au complicat și au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut și alte complicații, pe fondul unei depresii imunitare și a instalării sindromului de coagulare intra vasculară diseminată. S-a aflat sub îngrijirea secției de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că ajuns și unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Și într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menținerea vieții cât și în ultimele clipe, pentru liniștea și respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credința că totul în viață este despre Oameni și Umanitatea lor!”, se mai arată în anunț.

Reprezentanții teatrului spun despre Alexandru Darie, care a murit la vârsta de 60 de ani, că „A fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii și Viața. A trăit demn, discret și delicat și a trăit frumos! A avut forța interioară să lupte pentru viață și să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire! Ultima piesă pe care o moștenise fără să vrea, dar pe care a înțeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină și despre conștiința pură. Alexandru Darie își dorea ca lumea să fie mai bună și o vedea de multe ori mai bună decât era. Prețuia cel mai mult integritatea și încrederea și le dorea tuturor să fie mai buni. Vă dorim tuturor să vă amintiți de el așa cum noi, cei foarte apropiați, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil și invincibil! Lumină clară!”.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.

„Cel mai prețios lucru este timpul și îmi pare rău că în unele momente ale vieții mele am lăsat să treacă timpul. Dacă ar fi să o iau de la început, acesta este singurul lucru pe care într-un fel l-aș schimba, pentru că până la 20 de ani timpul este al tău, după 30 este al altcuiva și cu cât mergi în sus, cu atât devine mai furgerător”, spunea Alexandru Darie în 2011.

Alexandru (Ducu) Darie a studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenție a regizat spectacolul „Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

În 1992, a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.

Alexandru Darie a regizat și spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar și la Globe Theatre Tokio, Japonia.

În ianuarie 1995 a regizat „Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociația Criticilor de Teatru și de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei „Viforul”, cu Stelian Nistor.

Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă”, „Trei surori”. Despre „Visul unei nopți de vară”, cu care la începutul anilor ”90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.

Ducu Darie a jucat și în filme, precum „Galax, omul păpușă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar și mai recentul „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015)

„Normalitatea este singurul lucru care nu se simte. Ca și sănătatea, nu o simțim, avem o viață bună, dar când te împiedici și îți spargi nasul, atunci îți dai seama de sănătate”, spunea într-o conferință Alexandru Darie.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, precum titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, Ordinul Steaua Solidarității Italiene în grad de Cavaler și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Ofițer.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză