Trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar Național

Trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus la Cercul Militar Național
Publicat: 04/01/2013, 10:13
Actualizat: 27/03/2019, 17:35

Trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Național din București, unde prietenii, colaboratorii și toți cei interesați pot să își ia rămas bun de la cunoscutul regizor începând cu ora 12.00

Sicriul cu trupul neînsuflețit al regizorului a fost ridicat vineri, în jurul orei 9.30, de la Spitalul Elias, și transportat cu o mașină la Cercul Militar Național.

La Cercul Militar Național a venit și soția regizorului, Dana Nicolaescu.

Prietenii și colaboratorii lui Sergiu Nicolaescu, precum și toți cei care doresc să își ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori și actori ai României sunt așteptați la Cercul Militar Național pentru un ultim omagiu, vineri, 4 ianuarire, între orele 12.00 – 00.00, și sâmbătă, 5 ianuarie, între 08.00 – 10.00.

Totodată, familia lui Sergiu Nicolaescu „solicită decență și discreție tuturor celor care doresc să se încline pentru ultima dată în fața Maestrului”.

Trupul neînsuflețit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzești din București, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai municipalității.

Potrivit surselor citate, incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei. Reprezentanții municipalității au precizat că a fost stabilită ca oră de incinerare ora 12.00, însă familia regizorului poate solicita schimbarea acesteia.

Sergiu Nicolaescu va fi incinerat conform propriei dorințe exprese, respectată de soție.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunțat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 și recent fusese operat de peritonită.

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecție impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în același timp, haina de regizor, scenarist și actor, cu o abilitate neobișnuită.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru toți proprietarii de terenuri. Se aplică în sute de localități din România
Ce angajați primesc prime în concediu. Domeniile în care se fac mari cadouri
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un producător chinez de automobile lansează un vehicul în Italia, cu planuri de a se...
×