Prima pagină » Știri » Trupul unui băiețel ucis de câinii părinților săi, găsit de autoritățile ungare

Trupul unui băiețel ucis de câinii părinților săi, găsit de autoritățile ungare

Trupul unui băiețel ungar în vârstă de doi ani, care a fost omorât, în luna august, de patru dintre câinii părinților săi, a fost descoperit de autorități, informează agenția MTI.

Trupul unui băiețel ungar în vârstă de doi ani, care a fost omorât, în luna august, de patru dintre câinii părinților săi, a fost descoperit de autorități, informează agenția MTI.

Polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al băiețelului îngropat într-un câmp, la aproape 1,5 kilometri de casa familiei ,din orașul Monorierdo, lângă Budapesta, potrivit tabloidului Blikk.

Micuțul Dominik a fost dat dispărut pe data de 3 august, de către mama sa care a povestit că a căzut, s-a lovit la cap și a leșinat, timp în care băiatul a fugit. Tatăl copilului le-a spus polițiștilor că este posibil ca acesta să fi fost chiar răpit în urma unui act de răzbunare.

Părinții au susținut această poveste până vinerea trecută, când femeia a recunoscut că băiețelul, care a fost lăsat singur în curte, a fost atacat de câinii familiei.

Potrivit tabloidului, părinții au dus trupul băiețelului cu ajutorul unei roabe în câmp, unde l-au îngropat. Aceștia au recționat astfel în urma șocului și a fricii că vor fi condamnați.

Tatăl lui Dominik s-a ascuns pentru a scăpa de pedeapsa cu închisoarea, adaugă Blikk.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?