Trupurile celor doi militari români căzuți la datorie în Afganistan au fost repatriate
Trupurile neînsuflețite ale sublocotenenților post-mortem Vasile Claudiu Popa și Adrian Postelnicu, căzuți la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, au fost repatriate astăzi cu un avion militar.
Aeronava a aterizat în jurul orei 17.50, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni. La ceremonie participă ministrul Apărării, Mircea Dușa, și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă.
Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decrete de decorare post-mortem a sublocotenenților Vasile-Claudiu Popa și Adrian Postelnicu.
Potrivit comunicatelor transmise de Administrația Prezidențială, președintele Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Național „Steaua României” – în grad de Cavaler, cu însemn de război, sublocotenentului Vasile-Claudiu Popa și sublocotenentului Adrian Postelnicu „în semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional” de care aceștia au dat dovadă în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan în timpul căreia și-au sacrificat viața.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa.
Doi militari români au murit, duminică, în Afganistan, în urma rănilor provocate de explozia unui dispozitiv improvizat, informează Ministerul Apărării Naționale. Ei făceau parte din trupele speciale ale Forțelor Navale.
Este vorba despre maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, care se afla la a doua misiune în Afganistan și era angajat al M.Ap.N. din anul 2006. El era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V și cu Emblema de Onoare a Forțelor Navale.
Al doilea militar ucis este plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani. El era la prima misiune în Afganistan și era angajat al M.Ap.N. din anul 2009. Postelnicu era decorat cu Emblema de Onoare a Forțelor Navale. Militarii români din Forțele pentru operații speciale acționează în cadrul ISAF, în zona de Est a Afganistanului.