Prima pagină » Știri » Tsipras îi ține partea lui Putin

Tsipras îi ține partea lui Putin

 Tsipras îi ține partea lui Putin
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, l-a criticat dur pe omologul său turc, Ahmet Davutoglu, după doborârea bombardierului rus de către armata turcă, explicând că avioane militare turce pătrund frecvent în mod ilegal în spațiul elen și denunțând ineficiența Turciei în criza imigrației.

„Se cheltuiesc miliarde de euro pe armament. Turcia are cele mai moderne sisteme aeriene, dar la sol nu este capabilă să prindă traficanții care îneacă oameni nevinovați. Ceea ce se întâmplă în Marea Egee este revoltător și incredibil”, a scris Tsipras pe contul său de Twitter.

„Și avioanele turce pătrund ilegal în spațiul nostru aerian, iar noi le interceptăm. Îi spun premierului Davutoglu: Din fericire, piloții noștri nu sunt atât de imprevizibili cum sunt cei turci împotriva rușilor”, a subliniat liderul de la Atena.

Ahmed Davutoglu a replicat recomândându-i lui Alexis Tsipras să se concentreze pe agenda bilaterală „pozitivă”.

Armata turcă a doborât, pe 24 noiembrie, un bombardier rus, la frontiera dintre Siria și Turcia. Ankara susține că avionul militar rus intrase câteva secunde în spațiul aerian turc, deși nu există dovezi în acest sens. Moscova a explicat că avionul nu a intrat deloc în spațiul aerian turc, iar președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că incidentul va avea „consecințe grave”. Cei doi piloți ai avionului s-au catapultat, unul fiind împușcat mortal de insurgenți sirieni de etnie turcă, iar celălalt fiind salvat într-o operațiune specială ruso-siriană.

Citește și