Tudor Breazu, administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea, audiat la DNA în dosarul „Gala Bute”
This browser does not support the video element.
Tudor Breazu este arestat preventiv pentru presupuse fapte de corupție, în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului sportiv și de luare de mită.
Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost audiat marți la DNA, în dosarul „Gala Bute”, în care este urmărit penal pentru trafic de influență, fiind arestat la domiciliu.
La DNA a fost, marți, și senatorul PSD Ion Ariton, fost ministru al Economiei, acesta fiind anunțat că este inculpat în dosarul „Gala Bute” și că are interdicție să părăsească țara, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Senatul a aprobat, pe 12 februarie, solicitarea de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva parlamentarului.
În acest caz este este urmărită penal pentru luare de mită și fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții (CNI) Ana Maria Topoliceanu, care ar fi primit bani de la administratorul unei firme, potrivit unor documente ale DNA obținute exclusiv de MEDIAFAX.
Conform sursei citate, Topoliceanu ar fi primit mită pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea persoanei care i-a dat banii, în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.
„La un moment dat, nu rețin perioada, cred că în 2011, Lungu Ștefan mi-a spus că a vorbit cu Udrea Elena, care i-a spus că poate să ia pentru ea o sumă de bani de la firma Consmin SA, care avea lucrări la Compania Națională de Investiții și că i-a spus să ia legătura cu mine ca să stabilim condițiile în care va fi remisă această sumă. Conform acestei discuții, banii urmau să fie luați pentru ministrul Elena Udrea. (…) Nu îmi mai amintesc cu exactitate, dar cel mai probabil am vorbit cu Elena Udrea despre modalitatea în care urmau să fie transferați acești bani și ea mi-a spus să îi iau prin intermediul societății administrate de Breazu Tudor, zis Cici, un prieten comun. Numele societății administrate de Breazu Tudor este Ekaton Consulting SRL”, potrivit declarației date de Topoliceanu în fața anchetatorilor, redată în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, în dosarul Gala Bute.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) arată că Topoliceanu a făcut aceste declarații la un moment la care nu avea nicio calitate procesuală, nefiind desfășurate activități procesuale care să o privească.
Tot în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, obținut de MEDIAFAX, se arată că firmele care executau lucrări finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului condus de Elena Udrea depindeau de „bunăvoința” persoanelor cu funcții de conducere din instituție pentru a evita intrarea în incapacitate de plată din cauza întârzierii decontărilor.
În acest context, în perioada 2010 – 2011, Tudor Breazu le-ar fi ajutat pe Elena Udrea și pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții, să primească 300.000 de lei de la Dragoș Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.
După ce Compania Națională de Investiții făcea plățile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10 la sută din suma încasată către Ștefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta – Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanță fictive, se mai arată în documentul citat.
În acest mod s-ar fi realizat cinci plăți în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanță fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, și de 90.000 de lei, în numerar, spun procurorii.
O parte a acestor sume i-ar fi fost înmânată în numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, mai spun procurorii, precizând că diferența a fost folosită de Breazu pentru a plăti cheltuieli ale celor două.
Potrivit anchetatorilor, Breazu a achitat mai multe servicii de care ar fi beneficiat direct Elena Udrea, respectiv contravaloarea cazării pentru o vacanță petrecută la hotelul Danai Beach Resort din Grecia, în perioada 2 – 5 septembrie 2011, și costurile petrecerii organizate cu ocazia zilei de naștere a acesteia, la data de 26 decembrie 2012, la Hotelul Orizont din Predeal, în sumă de 12.999 de lei.
Sumele primite ar fi fost folosite și pentru plata unor excursii făcute de Breazu cu Topoliceanu: la Florența, în perioada 19 – 22 mai 2011 (cazare 9.462 lei, plus avion 4.468 de lei), la Mykonos – Grecia, în perioada 6 – 11 iulie 2011 (cazare 16.530 de lei și avion 9.354 de lei), și la Paris, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2011 (avion 5.406 de lei).
De asemenea, Breazu ar fi achitat deplasările lui Topoliceanu la Frankfurt, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2011 (cazare 2.283 de lei), sau ale unor membri ai familiei sale la Viena , în perioadele 24 – 28 august 2011 (cazare 4.530 de lei și avion 5.800 de lei) și 24 octombrie – 1 noiembrie 2011 (cazare 8.876 de lei plus avion 5.652 de lei), spun procurorii.
Anchetatorii mai notează că, din declarația Anei Maria Topoliceanu, rezultă că sumele primite de la SC Consmin SA ajungeau în patrimoniul Elenei Udrea.
În dosarul „Gala Bute” sunt arestați preventiv Tudor Breazu, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja și primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriță. Fostul consilier al Elenei Udrea Ștefan Lungu și fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetați în arest la domiciliu.
DNA a obținut avizul Camerei Deputaților pentru arestarea Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”, aceasta fiind ulterior arestată în dosarul „Microsoft”. În prezent, Elena Udrea este cercetată în arest la domiciliu în acest dosar.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat, miercuri, o nouă cerere DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzații în dosarul „Gala Bute”.