Tudorel Toader: Fără să mă surprindă, Birchall confundă secretizarea cu clasificarea unui document
„În deplin respect față de funcția de ministru al justiției, dar fără să mă surprindă, nu pot să nu observ faptul că dna Birchall confundă secretizarea cu clasificarea unui document. Poate va explica cineva că secretizarea rezultă și din confidențialitate”, a scris pe Facebook fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader.
Precizările vin după ce actualul ministru al Justiției, Ana Birchall, a precizat luni că Tudorel Toader nu cunoaște regimul documentelor din instituția pe care a condus-o, referindu-se la confidențialitatea draftului de raport MCV.
„Probabil că domnia sa nu cunoaște regimul. Înțeleg că nici nu era mîn minister atunci când colegii și colegele mele lucrau la eventualele obsevații. Eu m-am săturat de atâtea minciuni propagate în spațiul public. S-a demonstrat că spun adevărul și anume că ministerul Justiției nu a intervenit nici sub forma regimului documentului și nici asupra termenelor de răspuns „, a declarat, luni, Ana Birchall.
Controversele privind clasificarea draftului de raport MCV au început după ce Consiliul Superior al Magistraturii, condus de Lia Savonea, care a avut în ultima perioadă numeroase conflicte cu Ana Birchall, acestea culminând cu o sesizare a Curții Constituționale.
Savonea a acuzat, sâmbătă, că nu poate consulta documentul, din cauză că ministerul Justiției a stabilit în grabă o întâlnire draftul a fost clasificat, solicitând prelungirea termenului acordat la o săptămână și declasificarea draftului.