„Săptămâna viitoare, lunea viitoare, la ora 10, voi avea o întrevedere cu ministrul Justiției din Serbia. Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi și subiectul acesta. În aceeași zi, la orele 11.30, voi avea o întrevedere oficială și cu președintele Curții Constituționale din Serbia. Noi nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să se suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent, ca și cel din România, judecătorului din Serbia. Ce putem să facem noi și ce spun eu că am făcut – cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au formulat”, a declarat Tudorel Toader.
El a ținut să precizeze că nici ministrul Justiției din România, nici instanțele de judecată din România nu pot genera măsuri de accelerare a soluționării cauzei de către instanța competentă din Serbia.
„Ministrul rămâne și trebuie să rămână pe latura administrativă a activității de înfăptuire a Justiției, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un condamnat aflat într-o țară cu care noi avem instrumentele juridice penale de cooperare. Dosarul se află pe rolul instanței competente din Serbia. Săptămâna trecută instanța (din Serbia – n.r.) a solicitat relații suplimentare cu privire la natura conținutului infracțiunilor pentru care este acuzat și condamnat, cu privire la modalitatea de desfășurare și încadrarea juridică. Judecătorii au solicitat lămuriri suplimentare faptice cu privire la activitatea infracțională pe care să le dețină și să decidă în momentul în care vor intra în faza de deliberări și de decizie a respectivei cauze”, a mai spus ministrul Justiției.
Sebastian Ghiță a fost eliberat, la finele lunii mai, în Serbia, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul.
Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie. Reținerea lui Sebastian Ghiță s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiță a prezentat un act de identitate și un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat polițiștilor actele reale.
În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care polițiștii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiță conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina lui Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că polițiștii au crezut că doarme.