Tudose se pregătește de prima zăpada. „Mai bine să închidem un drum decât să scoatem de sub nămeți”

Tudose se pregătește de prima zăpada. „Mai bine să închidem un drum decât să scoatem de sub nămeți
Publicat: 09/12/2017, 18:15

„Am fost anunțat și eu că se strică vremea și e clar că, fiind deja decembrie, acestea sunt fenomenele meteo care ne așteaptă. Am venit să discut cu ministrul, fiind anunțat că e o pregătire la MAI pe acest subiect și să vedem despre ce e vorba și cât de pregătiți sunt. Sunt pregătiți. Am rugat poliția să își ia în serios rolul, nu că nu și l-ar fi luat până acum, în special pe prevenire, fiindcă e preferabil să închidă un drum decât să încercăm să scoatem de sub nămeți”, a declarat premierul după întâlnirea cu ministrul Afacerilor Interne.

Premierul Mihai Tudose, revenit din vizită oficială din Serbia, a mers de la aeroport direct la Ministerul de Interne. Una dintre temele discutate este modul în care autoritățile locale și județene s-au pregătit de vremea rea, în contextul avertizărilor emise de meteorologi.

ANM a emis, sâmbătă, două atenționări cod galben, fiind anunțate ninsori în zonele montane și intensificări ale vântului în sudul Olteniei, al Munteniei și al Dobrogei.

Codul galben de ninsori a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 15.00, fiind valabil până duminică, la ora 16.00.

În toate zonele de munte, temporar vor fi ninsori local însemnate cantitativ și cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 60…70 km/h, iar pe creste peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității, precizează meteorologii.

Codul galben de vânt va fi în vigoare duminică, în intervalul 02.00 – 16.00.

În intervalul menționat în sudul Olteniei, al Munteniei și al Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h și temporar 70 km/h, transmite Administrația Națională de Meteorologie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Cea mai recentă apariție a actriței Melis Minkari a captat atenția tuturor. Dovadă că...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?