Tunisia prelungește cu două luni starea de urgență decretată după atentatul din 26 iunie
Forțele armate și cele de securitate sunt consolidate și anumite drepturi sunt restricționate, cum ar fi mitinguri autorizate. Tunisia nu s-a mai confruntat cu astfel de dispoziții de securitate de la revolta împotriva regimului Ben Ali, în anul 2011.
Persoane înarmate au atacat pe data de 26 iunie două hoteluri din stațiunea tunisiană Sousse, frecventată de turiști britanici, provocând moartea 38 de persoane și rănind alte 20. Bărbați deghizați în turiști au deschis focul la două hoteluri din Tunisia, Riu Imperial Marhaba și Soviva, cu mitraliere Kalașnikov ascunse în umbrele. Unul dintre teroriști, Seifeddine Rezgui, a fost împușcat mortal de autoritățile tunisiene. „Atacatorul s-a antrenat în Libia în ianuarie, în aceeași perioadă în care s-au aflat acolo și autorii atacului comis la Muzeul Bardo”, a declarat Rafik Chelli, un oficial din cadrul Ministerului tunisian de Interne.
În urma autopsiei, doctorii au descoperit în corpul lui Seifeddine Rezgui urmele unui drog, despre care se crede că ar fi cocaină sau un drog similar acesteia.
„Autopsia a confirmat faptul că teroristul a consumat droguri înainte de a comite atacul – aceleași droguri pe care gruparea radicală Stat Islamic le oferă membrilor înainte de comiterea actelor teroriste, pentru a nu fi conștienți de ceea ce fac”, a declarat o sursă citată de publicația Daily Mail. Este binecunoscut faptul că luptătorii organizației teroriste Stat Islamic consumă doze de cocaină pentru că acest drog îi face să se simtă invincibili pe câmpul de luptă.
Atacul poartă marca organizației teroriste sunnite Stat Islamic, activă în Siria, Irak și Libia. În urmă cu două zile, grupul terorist lansase un apel la comiterea de atentate în perioada Ramadanului.
Premierul tunisian Habib Essid a anunțat pe data de 27 iunie intensificarea măsurilor de securitate în zona obiectivelor turistice, după atacul comis în stațiunea Sousse. Șeful Guvernului a precizat că rezerviști ai armatei vor fi mobilizați în stațiuni și în apropierea siturilor arheologice, pentru a se asigura că astfel de atacuri nu se vor mai repeta. De asemenea, el a afirmat că aproximativ 80 de moschei acuzate că „răspândesc ura pentru a promova terorismul” vor fi închise în decurs de o săptămână.
Lideri din toată lumea, dar și clerici musulmani, au condamnat atacurile teroriste comise pe data de 26 iunie în stațiunea tunisiană Sousse, la o moschee din Kuwait și la o uzină din Franța, relatează Deutsche Welle în pagina electronică. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, nu există indicii că cele trei atacuri ar fi fost coordonate.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a criticat ferm atentatele într-un comunicat. „Departe de a slăbi hotărârea comunității internaționale de a lupta împotriva terorismului, aceste atacuri odioase vor consolida angajamentul ONU de a ajuta la înfrângerea celor dedicați crimelor, distrugerilor și anihilării dezvoltării umane și culturii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq.