Turcan: Cine votează împotriva lui Cîțu este fie infantil, fie lipsit de responsabilitate
„Eu nu cred că există vreun parlamentar responsabil, mai exact senator responsabil, care să poată să voteze gogorița lui Teodorovici împotriva ministrului Finanțelor, un ministru care a reușit ca în doar o lună de zile să stabilizeze economia națională dinamitată de fosta guvernare. Deci cine face așa ceva e fie infantil, fie lipsit de responsabilitate”, a declarat Raluca Turcan.
Ea a mai spus că Florin Cîți nu va demisiona, nici măcar în condițiile în care moțiunea simplă va fi adoptat de Senat.
„Are o misiune atât de importantă pentru dezvoltarea economiei românești, încât nu-l vom lăsa să facă un asemenea gest”, a mai spus Turcan.
Senatul dezbate și votează, în Plenul de luni, moțiunea simplă cu titlul „Guvernare PNL-numele tău este austeritate”, depusă de PSD împotriva ministrului de Finanțe Florin Cîțu. Audierea are loc la doar o lună de la preluarea mandatului de ministru de către senatorul liberal.