Un turist, în vârstă de 41 de ani, s-a înecat în canalul Șontea Lată, din județul Tulcea. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, cadavrul a fost găsit marți după-amiază.
Bărbatul a fost căutat toată ziua de pompieri, după ce reprezentanții ISU Tulcea au fost sesizați după ce bărbatul nu a mai fost văzut de cei de pe ponton din seara zilei de luni.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a murit bărbatul.
Luni, 14 septembrie, imediat după ce a plecat de la școală, un băiat de 14 ani s-a dus la scăldat în râul Mureş, dar nu a mai ieșit la suprafață.
Cadavrul elevului a fost găsit, marți, de către scafandrii Detaşamentului de Pompieri Arad, la o adâncime de aproximativ şapte metri.
Luni seara au fost oprite căutările, din cauza întunericului, iar marţi dimineaţă, la ora 08:00, au fost reluate.
În total, pompierii au căutat în apele Mureşului aproximativ zece ore, luni şi marţi, folosind scafandri, a declarat prtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, potrivit Agerpres.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit la o distanţă de câteva zeci metri faţă de locul în care a intrat în apă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Un student eminent în vârstă de 20 de ani s-a înecat în stațiunea Olimp, din Constanța. Tânărul se dusese pe litoral cu prietenii lui și s-a aventurat în marea agitată, deși era arborat steagul roşu.
Studentul care s-a înecat duminică în stațiunea Olimp, din Constanța, era fiul unui preot. De asemenea, acesta era un student eminent la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.