Prima pagină » Știri » Turist german mort în Munții Cindrel, după ce a fost lovit de un trăsnet

Turist german mort în Munții Cindrel, după ce a fost lovit de un trăsnet

Turist german mort în Munții Cindrel, după ce a fost lovit de un trăsnet
Un turist german în vârstă de 42 de ani a murit, luni seară, în Munții Cindrel, județul Sibiu, după ce a fost lovit de un trăsnet, în momentul accidentului bărbatul fiind însoțit de șapte membri ai familiei sale, între care trei copii, care au scăpat nevătămați.

Șeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că salvamontiștii au fost solicitați să intervină, luni seară, în cazul unui bărbat în vârstă de 42 de ani care a fost lovit de un trăsnet în Munții Cindrel.

„Accidentul s-a petrecut în apropierea vârfului Rozdești, la 1.900 de metri altitudine. Când am ajuns acolo am găsit victima în stare de șoc, cu hipotermie și, ulterior, a decedat”, a spus Adrian David.

Potrivit acestuia, bărbatul era turist german și era însoțit de șapte membri ai familiei sale, între care trei copii cu vârste sub șase ani.

„Erau cinci adulți și trei copii cu vârste sub șase ani ani. Persoana decedată era tatăl copiilor. Toți ceilalți șapte au fost împrăștiați și au căzut, când bărbatul a fost lovit de trăsnet, dar nimeni altcineva nu a mai fost rănit”, a mai afirmat David.

Acesta a precizat că cei opt plecaseră într-o excursie, luni dimineață, când vremea era frumoasă, dar au fost surprinși de furtună.

Citește și