Prima pagină » Știri » Turist mort în zona Padiș, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 100 de metri

Turist mort în zona Padiș, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 100 de metri

Turist mort în zona Padiș, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 100 de metri
Un turist orădean a murit, sâmbătă după-amiază, în zona turistică Padiș, după ce a căzut de pe o dolină din complexul carstic Cetățile Ponorului, de la o înălțime de aproximativ 80-100 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Din informațiile pe care le-am primit de la colegii mei, tânărul, care are mai puțin de 30 de ani, a căzut după ce s-a dus prea aproape de marginea dolinei, care s-a surpat”, a declarat Adrian Marin, vicepreședintele Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Potrivit acestuia, tânărul ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 80-100 de metri.

La fața locului s-au deplasat atât un echipaj al Salvamont, cât și paramedici și un echipaj de Terapie Intensivă al SMURD. În timp ce încercau să-l scoată de la poalele dolinei pentru a-l putea transporta la spital, tânărul a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat timp de mai bine de o oră, fără rezultat însă.

„Avea politraumatisme la cap și corp. De la o așa înălțime erau slabe șanse să supraviețuiască. Noi alertasem și elicopterul care-l putea transporta de urgență la Timișoara, dar, din păcate, n-a fost cazul”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful SMURD Bihor.

Zona dolinelor de pe Cetățile Ponorului este intens vizitată de turiști. Echipele Salvamont au montat în zonă plăcuțe cu mesajul: „Zonă abruptă, pericol de cădere”.

Citește și