Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă au intervenit, vineri dimineață, pentru remorcarea unei ambarcațiuni care plutea în derivă pe lacul Razelm din Tulcea, având la bord cinci persoane, între care doi copii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, vineri, în jurul orei 7.30, polițiștii de frontieră de la Tulcea au fost alertați, printr-un apel telefonic primit de la un reprezentant al ISU Tulcea, că pe lacul Razelm o ambarcațiune plutește în derivă, având la bord cinci persoane – trei adulți și doi copii.
O navă a Poliției de Fronieră Tulcea a mers în zonă și a remorcat ambarcațiunea până la mal, fără a fi înregistrate avarii.
În urma verificărilor, specialiștii au stabilit că ambarcațiunea, care efectua o cursă de agrement între localitățile Jurilovca și Gura Portiței, avea o defecțiune la motor. Nicio persoană aflată la bord nu a fost rănită și nu a avut nevoie de asistență medicală.