Prima pagină » Știri » Turiștii rătăciți în Masivul Bucegi, găsiți de salvamontiști și conduși spre cabana Babele

Turiștii rătăciți în Masivul Bucegi, găsiți de salvamontiști și conduși spre cabana Babele

Turiștii rătăciți în Masivul Bucegi, găsiți de salvamontiști și conduși spre cabana Babele
Turiștii rătăciți în Masivul Bucegi, găsiți de salvamontiști și conduși spre cabana Babele

Salvatorii montani din Bușteni au reușit să ajungă la turiștii care s-au rătăcit, sâmbătă dimineață, în Masivul Bucegi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform salvamontiștilor, este vorba despre un grup de zece persoane care au plecat de la Vârful Omu către cabana Babele, însă au deviat de la traseul marcat și au ajuns într-o zonă din care nu au mai știut să înainteze.

Cei zece turiști sunt teferi, iar la ora transmiterii acestei știri salvamontiștii îi însoțesc către cabana Babele.

Salvamontiștii le recomandă turiștilor să nu urce pe munte neechipați și să nu se abată de la traseele marcate.

Sâmbătă, la altitudini mari, vizibilitatea este redusă din cauza ceții și averselor sub formă de ploaie și lapoviță.

Anterior, șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, spunea că salvatorii montani căutau patru turiști care se rătăciseră în Masivul Bucegi, în timp ce încercau să coboare de la Vârful Omu spre Cerdacul Văii Cerbului, încercând să ajungă la cabana Babele.

În momentul în care au constatat că nu mai știu unde se află și nici încotro să se îndrepte, turiștii au solicitat sprijinul salvamontiștilor.

Autor

Citește și