Prima pagină » Știri » Țuțuianu anunță un miting cu 10.000 de persoane la Târgoviște, pentru Grindeanu și Dragnea

Țuțuianu anunță un miting cu 10.000 de persoane la Târgoviște, pentru Grindeanu și Dragnea

Țuțuianu anunță un miting cu 10.000 de persoane la Târgoviște, pentru Grindeanu și Dragnea
Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a anunțat, marți, că va organiza, sâmbătă, un miting cu 10.000 de persoane, la Târgoviște, pentru a exprima susținerea față de premierul Grindeanu și liderul PSD, Liviu Dragnea, el menționând că manifestarea nu va fi, însă, și anti-Iohannis.

„Mitingul nostru va avea loc sâmbătă, probabil 10.00-11.00. Se va desfășura cu toate aprobările legale, am mers la primăria Târgoviște, am cerut autorizație, am informat instituțiile statului. Vrem să avem 10.000 de oameni, sunt colegi de-ai mei, primari, consilieri locali, viceprimari, cetățeni fără funcții politice sau administrative care mi-au cerut și mie și colegilor din conducerea organizațiilor județene să luăm o atitudine față de ce se întâmplă azi în România și să organizăm un miting”, a spus Țuțuianu.

El a menționat că nu a cerut o aprobare în acest sens conducerii centrale a PSD.

„Nu am avut nevoie și nici nu am să cer vreodată, pe chestiuni de tipul ăsta, aprobări ale conducerii centrale. Fiecare organizație poate decide, în limitele legii și ale statutului, cum se raportează la un eveniment politic”, a spus Țuțuianu.

El a specificat că mitingul va fi pro Grindeanu, Dragnea și programul de guvernare al PSD.

„Mitingul va fi unul prin care vom exprima o pozițe față de susținerea Guvernului, a conducerii partidului, a programului de guvernare. Nu e anti (-Iohannis, n.r), e pentru Grindeanu, pentru Liviu Dragnea, pentru programul nostru de guvernare”, a spus Țuțuianu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an