Prima pagină » Știri » Tutunul „s-a fumat”. Fermierii greci dau nicotina pe dulceața steviei. Și în România există două soiuri aclimatizate la Buzău, „grație” diabetului lui Nicolae Ceaușescu

Tutunul „s-a fumat”. Fermierii greci dau nicotina pe dulceața steviei. Și în România există două soiuri aclimatizate la Buzău, „grație” diabetului lui Nicolae Ceaușescu

Tutunul „s-a fumat
În urmă cu șapte ani, un grup de fermieri greci au stopat cultivarea tutunului și s-au reorientat către o plantă care oferă o alternativă viabilă și profitabilă la zahăr și la îndulcitorii sintetici, și anume stevia rebaudiana.

Studiile privind beneficiile oferite de stevia sunt însă vechi. Cel puțin în ceea ce ne privește. Institutele de cercetare din România primiseră ordin să descopere plante care puteau produce înlocuitori de zahăr încă de la finele anilor 70, atunci când Nicolae Ceaușescu era diagnosticat cu diabet.

Grecii însă au știut să profite de această plantă erbacee și, 33 de ani mai târziu, au decis că este timpul să înlocuiască tutunul cu stevia rebaudiana.

Potrivit BBC News, mai mulți producători agricoli greci au luat decizia schimbării, susținuți fiind de un inginer mecanic pe nume Christos Stamatis. Acesta și-a dorit să copieze succesul înregistrat de șase cultivatori de tutun din California care au trecut la plantarea de stevia.

Extrasul de glicozide din frunzele de stevia reprezintă un substitut viabil al zahărului, natural și fără calorii. El este disponibil de secole, însă nu face furori decât de un deceniu încoace.

Inginerul grec a căutat fermieri în zona sa natală din Fthiotida – pe câmp sau în pauzele lor de siestă de prin cafenele – și a încercat să-i convingă să planteze stevia rebaudiana în loc de culturile lor profitabile de tutun.

Prin puterea sa de convingere, Stamatis a reușit să pună la punct Stevia Hellas Co-operative și să aducă laolaltă 150 de fermieri care au contribuit fiecare cu câte 500 de euro.

Vorbim practic de prima afacere cu stevia rebaudiana din Europe care, în prezent, deține 300 de angajați.

Creată în 2012 și localizată la câteva ore de mers cu mașina la nord de Atena, cooperativa a recuperat investițiile la finele anului 2018, iar în prezent se anunță a fi pe profit. Reprezentații formei asociative comercializează extract lichid de stevia, precum și pulberi din această plantă sub brand propriu – La Mia Stevia. De asemenea, entitatea exportă materie primă către Vestul Europei, Canada și SUA, precum și în Emiratele Arabe Unite.

Produsul încearcă să penetreze piața îndulcitorilor, o industrie cu un imens potențial de creștere. Se previzionează că, la nivel global, vânzările de procesate din stevia s-ar putea dubla până la un total de 818 milioane de dolari în următorii patru ani, potrivit unui studiu al companiei de consultanță Research and Markets.

Cu toate acestea, stevia se situează cu mult sub locurile ocupate de îndulcitorii artificiali, cum este cazul aspartamului sau sucralozei, care vor atinge un total al vânzărilor de 2,7 miliarde de dolari anual, până în 2024. În comparație, piața zahărului la nivel global ar putea atinge un nivel al vânzărilor anuale de 89 de miliarde de dolari pe următorii patru ani. Și asta în condițiile în care previziunile sunt de scădere.

„O plăntuță echivalează cu un sac de zahăr”

Și cercetătorii români au încercat să aclimatizele plantele de stevia rebaudiana. În anul 1979, medicii descopereau diabetul lui Nicolae Ceaușescu. Ca atare, specialiștii săi în nutriție au încercat să găsească soluții, astfel încât să obțină produse naturale pe post de înlocuitori ai zahărului.

Cercetătorii noștri au reușit cu succes să extragă inulina din topinambur, ca urmare a studiilor întreprine pe această plantă, cât și pe stevia rebaudiana, irisul dulce sau sorgul dulce.

Din păcate, stevia rebaudiana a fost lăsată la urmă, iar Revoluția a dus la o stopare temporară a studiilor întrepinse asupra ei. Ulterior, cercetătorul Costel Vînătoru a reușit să aclimatizeze două linii neomologate de stevia.

„Este atât de dulce, încât înțeapă la limbă”, a precizat pentru Gândul.info, Costel Vînătoru, proaspăt reinstaurat în funcția de șef al Băncii de Resurse Vegetale din Buzău.

„Stevia rebaudiana, o plantă erbacee care dacă este protejată peste iarnă, poate trăi doi-trei ani. Se poate face răsad și se poate planta ca orice altă cultură. Poate produce ca masă verde până la 22 de tone la hectar. O singură plăntuță de stevia echivalează cu un sac de zahăr. Este atât de dulce încât te arde la limbă. O avem la stațiune. Am reușit s-o aclimatizăm”, a precizat Vînătoru. Este o istorie interesantă cu ea: – Nicolae Ceaușescu de îmbolnăvise de diabet. Ca atare, cei de lângă el căutau să găsească soluții naturiste să rezolve problema asta. S-a creat la vremea respectivă o tematică de cercetare care viza să obțină îndulcitori naturali care să nu afecteze bolnavii de diabet. Astfel, cam toate unitățile de cercetare care aveau posibilitatea, încercau să găsească plante-îndulcitor. A fost abordat topinamburul (la care s-au obținut și cele mai bune rezultate) și s-a luat în studiu și stevia rebaudiana, irisul dulce, sorgul dulce. Venind Revoluția s-au întrerupt cercetările. Nu s-a reușit la vremea aceea aclimatizarea steviei rebaudiana. Ulterior, am reușit să obțin și două linii neomologate de stevia rebaudiana care au fost aclimatizate și, poate, în timp, reușim s-o extindem pe scară largă la noi”.

El consideră că stevia rebaudiana reprezintă o cultură cu potențial pentru agricultura românească. În prezent, ea este cultivată doar în sistem hobby, nu pe suprafețe foarte mari.

În timp cred că se va extinde această cultură și la noi în țară, ca urmare a faptului că am reușit să depistăm genotipurile cu adaptabilitate în România. Ca să ajungem la un nivel de producție foarte mare, trebuie investiții în extragerea glicozidelor, cele care dau dulceața plantei de stevia”, a conchis acesta.

120 de euro kilogramul de extract de stevia!

În prezent, stevia este un produs scump. Pudra de stevia cumpărată de pe rafturile retailerilor costă în jur de 120 de euro kilogramul, în comparație cu aceeași cantitate de zahăr care costă 0,83 euro pe kilogram.

Susținătorii culturii de stevia consideră că aceasta este una prietenoasă cu mediul. Cercetătorii au descoperit că ea consumă cu până la 96 la sută mai puțină apă decât trestia de zahăr, respectiv 92 de procente mai puțină apă decât sfecla de zahăr. De asemenea, stevia rebaudiana ocupă maximum 20 la sută din terenul arabil necesar celorlalte două culturi.

Stevia rebaudiana este o plantă din genul Stevia. Din frunzele de stevia dulce se obțin produse cu calitate de îndulcitori: frunze uscate, pudră și extract. Stevia rebaudiana este de 300 de ori mai dulce decât zahărul. Este acalorică și nu conține carbohidrați. Totodată, stevia este folosită ca îndulcitor principal în băutura carbogazoasă Coca-Cola Life.

Stevia dulce este o plantă perenă, un tufiș care poate crește câțiva metri. Lungimea frunzei este de 2-3 cm. Florile mici, albe, cresc în partea de sus a frunzișului. Frunzele pot fi mâncate proaspete, folosite sub formă de ceai, sau pot fi puse în mâncare.

Stevia dulce crește ca plantă sălbatică în Paraguay, dar este cultivată și în Uruguay, Brazilia, Israel, Thailanda și China. Guaranii au folosit stevia dulce în băuturile lor timp de 1500 de ani. Japonezii au dezvoltat o metodă de separare a îndulcitorilor din plante în anii ’70. În Occident, a devenit populară la începutul anilor 2000. Uniunea Europeană a aprobat introducerea ei pe piață în anul 2011, potrivit Wikipedia.

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun