Ucraina și Rusia ar putea semna un acord în domeniul energiei, pentru a evita viitoare dispute

Publicat: 15 02. 2012, 11:56
Actualizat: 25 07. 2012, 01:51

Guvernele din Ucraina și Rusia ar putea semna, săptămâna viitoare, un acord în domeniul energiei, pentru a evita genul de dispute care au provocat îngrijorări pe piața energetică europeană în ultimii doi ani, a declarat primvicepremierul Ucrainei, Oleksandr Turchinov, citat de Reuters. Acordul ar putea fi semnat cu ocazia vizitei premierului ucrainean, Iulia Timoșenko, la Moscova, pe 21 februarie.

Timoșenko, revenită în funcția de prim-ministru la sfârșitul anului 2007, susține creșterea tarifelor pentru tranzitarea teritoriului ucrainean de către conductele de gaze rusești, dar și renunțarea la intermediari pentru importurile de gaze naturale. Grupul rus Gazprom și compania de stat ucraineană Naftogaz au ajuns la un acord privind înființarea unei companii mixte, deținută în proporții egale, pentru a înlocui companiile intermediare. Ucraina consideră că acestea folosesc practici corupte, care conduc la majorarea prețurilor și afectează situația financiară a Naftogaz.

Conflictele legate de prețurile la gaze naturale sau datoriile dintre cele două state fost sovietice au provocat îngrijorări în Europa, întrucât o dispută anterioară între Rusia și Ucraina a condus la reducerea temporară a livrărilor, la începutul anului 2006. Europa primește un sfert din necesarul de gaze naturale din Rusia, prin conducte care tranzitează în principal Ucraina.

Rusia și Ucraina au ajuns, marți, la un acord de principiu într-un conflict recent pe tema gazelor, care risca să ducă la o reducere a volumului de gaze livrate de Rusia Kievului. Gazprom, care cerea Kievului să plătească datoriile de 1,5 miliarde de dolari, amenințase că va sista livrarea gazului rusesc către Ucraina dacă nu se va găsi o soluție.