Prima pagină » Știri » UDMR Covasna, după ce Codrin Munteanu a fost numit secretar general al Ministerului Apărării: Ne bucură că Guvernul și-a dat seama că prefectul era un factor destabilizator

UDMR Covasna, după ce Codrin Munteanu a fost numit secretar general al Ministerului Apărării: Ne bucură că Guvernul și-a dat seama că prefectul era un factor destabilizator

UDMR Covasna, după ce Codrin Munteanu a fost numit secretar general al Ministerului Apărării: Ne bucură că Guvernul și-a dat seama că prefectul era un factor destabilizator
UDMR Covasna salută trecerea prefectului Codrin Munteanu în postul de secretar general al Ministerului Apărării, manifestându-și "bucuria" că Guvernul și-a dat seama de faptul că acesta era "un factor destabilizator" în ceea ce privește relațiile interetnice.

UDMR Covasna salută trecerea prefectului Codrin Munteanu în postul de secretar general al Ministerului Apărării, manifestându-și „bucuria” că Guvernul și-a dat seama de faptul că acesta era „un factor destabilizator” în ceea ce privește relațiile interetnice.

Președintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, șeful Consiliului Județean, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că se bucură că Guvernul și-a dat seama că prefectul Codrin Munteanu a fost „un factor destabilizator” în ceea ce privește relațiile interetnice.

„Salutăm decizia (de trecere a prefectului Codrin Munteanu în postul de secretar general al Ministerului Apărării – n.r.) și ne bucurăm că Guvernul și premierul Victor Ponta și-au dat seama că în județ Codrin Munteanu a fost un factor destabilizator în ceea ce privește relațiile interetnice”, a spus Tamas.

Acesta a adăugat că atât el, cât și primarii din județ, au avut o colaborare bună cu viitorul prefect al județului, Dumitru Marinescu, fost primar al comunei Vâlcele.

„Îl asigur că vom căuta modul în care vom putea colabora în proiecte de dezvoltare. Totodată, sper că noul prefect va ține cont de sensibilitățile comunității secuiești și împreună vom putea găsi soluții pentru problemele interetnice și pentru dezvoltarea județului”, a conchis Tamas Sandor.

Codrin Munteanu a fost trecut din postul de prefect al județului Covasna în cel de secretar general al Ministerului Apărării, postul de prefect fiind preluat de către Dumitru Marinescu, fost primar al comunei Vâlcele, susținut de PSD. Schimbarea a fost decisă în ședința de miercuri a Guvernului.

Presa locală a relatat că, după decizia de a acoperi un panou cu Ținutului Secuiesc din fața Prefecturii cu steagul național al României, cu ocazia Zilei Unirii, din 24 ianuarie, Munteanu va fi schimbat din postul de prefect, pentru a „detensiona” situația din Covasna și a pune capăt conflictului dintre liderii UDMR.

Citește și