Udrea despre Grapini: Nu mai este o surpriză că nu știe ce se întâmplă în turism
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Bistrița, că nu mai este o surpriză pentru ea că ministrul delegat Maria Grapini nu știe ce se întâmplă în turism, domeniu în care acum „nu se mai întâmplă nimic” .
„Mă bucur că, în urma activității mele ca ministru, au rămas lucruri extrem de importante, oricât ar fi ele de contestate. Dar, uitați, au ce să conteste. Acum nici să contești nu ai ce, că nu se mai întâmplă nimic. Brandul de țară, dezvoltarea domeniului schiabil în Valea Jiului, o alternativă pentru oamenii de acolo la locurile de muncă din minerit care s-au închis, o pârtie superbă pe care vă invit să o vedeți, cea de la Voineasa. Este mai frumos ca în Elveția. Nu am fost acolo (în Elveția – n.r.) niciodată, dar vorbesc cei care au fost și din imaginile pe care le știu. Investițiile de pe litoral, din turismul balnear și multe altele au rămas în urma mandatului meu de ministru”, a afirmat Elana Udrea, citată de corespondentul MEDIAFAX.
Ea a spus că a văzut că Maria Grapini „se plângea” că nu are bani să încheie investițiile începute.
„Văd că astăzi doamna ministru delegat se plângea că sunt așa de multe investiții că ea nu are cum să le finanțeze. Păi când pui 17 milioane de lei la buget la investițiile în turism cum să fii în stare să termini ce s-a început? Nici acum nu cunoaște cum funcționează ministerul. Spune că firmele de casă au venit la licitațiile ministerului. Ministerul nu a organizat nicio licitație. Licitațiile le fac autoritățile locale. Dar, mă rog, nu mai este o surpriză că nu știe ce se întâmplă în turism. Important ar fi să fie cineva în stare să termine ce s-a început”, a spus Udrea.
Ea a mai afirmat că în timpul mandatului sãu au fost inaugurate multe obiective turistice.
„Foarte multe s-au inaugurat. Au apucat să taie niște panglici și cei din actuala guvernare la lucruri pe care le-au criticat cât timp le construiam eu. Dacă ar fi să mă întorc în Guvernul României, m-aș întoarce la Ministerul Turismului. Sunt multe lucruri care trebuie făcute și România chiar are o șansă să crească economic prin turism”, a spus Udrea.
De altfel, și în fața democrat-liberalilor bistrițeni care au venit să o asculte când și-a prezentat moțiunea ea s-a referit la turism: „Prima oară când s-a făcut ceva și turismul a fost văzut cu viziune a fost în timpul guvernării Boc. Și astăzi nu se mai întâmplă nimic. Astăzi văd o declarație a doamnei acesteia care conduce turismul și care spune că s-au început prea multe investiții și nu au bani să le termine. Nu au bani fiindcă dau bani pe altceva și nu sunt în stare să aducă bani la buget. Turismul trebuie susținut pentru că este o alternativă la crearea de locuri de muncă, în Valea Jiului, în județul Vâlcea, unde se închide Oltchimul tot din cauza guvernării USL. Să nu sprijini prin politici guvernamentale dezvoltarea turismului într-o țară atât de frumoasă cum e România înseamnă incapacitate de a scoate România din criză”.