UE anunță lansarea unui „dialog” în vederea eliminării vizelor pentru cetățenii sârbi
Uniunea Europeană a anunțat vineri lansarea unui "dialog" cu Serbia privind eliminarea, în viitor, a vizelor pentru sârbii care călătoresc în țările UE, măsură care reprezintă un gest de bunăvoință față de președintele proeuropean Boris Tadici, înaintea alegerilor de duminică, relatează AFP.
Dialogul, care va începe la 30 ianuarie, se va finaliza prin adoptarea unor "condiții stabilite de comun acord", pe care Serbia va trebui să le îndeplinească în vederea eliminării vizelor. Deși nu stabilește nici un termen-limită, anunțul făcut vineri reprezintă un gest de bunăvoință față de tabăra proeuropeană sârbă, condusă de Boris Tadici, a cărui realegere nu este sigură în cursa împotriva ultranaționalistului Tomislav Nikolici. Conform sondajelor, cei doi se vor confrunta, la 3 februarie, într-un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a căror principală miză este independența provinciei Kosovo.
Deși UE evită să discute public despre aceasta, chiar dacă majoritatea țărilor europene sunt deja dispuse să recunoască independența provinciei, Comisia a recunoscut că eliminarea vizelor îi va viza numai pe "cetățenii sârbi posesori de pașapoarte sârbești" și nu pe cetățenii din Kosovo care dispun de documente ONU.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro