Ultima eclipsă de LUNĂ din acest an va putea fi văzută în România
În România, Luna va apărea chiar în timp ce iese din penumbră, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Miercuri, 18 septembrie, eclipsa va putea fi urmărită de la ora 03:39 şi se va încheia la ora 07:05. Maximul eclipsei va fi la ora 05:44.
Pământul va trece între Soare și Lună aruncând o umbră care întunecă o parte a ei.
„O mică parte din lumina soarelui este blocată, astfel că Luna va fi puţin mai slabă”, a declarat Valerie Rapson, astronom la Universitatea de Stat din New York la Oneonta.
Conform NASA, pământul, luna şi soarele se aliniază pentru a produce o eclipsă de soare sau de lună de patru până la şapte ori pe an.
Pentru a observa o eclipsă de lună, doritorii nu trebuie să poarte ochelari speciali, ci pot privi luna cu ochiul liber sau pot opta pentru binocluri şi telescoape pentru a o vedea mai de aproape.
„Pentru a observa micşorarea subtilă a lunii în timp, puteţi sta afară câteva ore sau puteţi face observaţii de mai multe ori pe parcursul serii”, a declarat KaChun Yu, curator la Muzeul de Ştiinţă şi Natură din Denver.
„De la un minut la altul, s-ar putea să nu vedeţi prea multe”, a spus Yu.
CITEȘTE ȘI:
ECLIPSĂ parțială de Lună, în această noapte / Fenomenul va fi vizibil și din România