ULTIMA ORĂ. Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți a murit la spital, după ce a încercat să se sinucidă
Criminalul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți la un an după ce a fost eliberat din închisoare, Ion Turnagiu, a murit la spital.
Bărbatul era internat în spitalul din Drobeta Turnu-Severin după ce a încercat să se sinucidă, după cum a dezvăluit în premieră GÂNDUL.RO.
Turnagiu a fost internat aici în data de 25 iunie, după ce a încercat să se sinucidă, în arestul Poliţiei Mehedinţi.
A incendiat o fată de 17 ani și a încercat să se sinucidă în arest!
„Colegii de la ambulanţă l-au găsit acolo în stop. L-au resuscitat minute în şir. Cordul s-a resuscitat, dar a rămas hipoxia cerebrală gravă. A fost adus la noi la spital în comă gradul IV. Deci, teoretic, fără şanse. Cu tot tratamentul specific, starea sa s-a agravat permanent. A apărut febra de tip central, adică acea febră care duce până la 40 grade şi nu coboară de niciun fel şi care este un semn că creierul nu mai lucrează”, a declarat, pentru Mediafax, Radu Iman, manager Spitalul Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.
În urmă cu câteva zile, Ion Turnagiu, criminalul care i-a dat foc unei fete de 17 ani din Mehedinţi la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Mehedinţi. Turnagiu a fost găsit spânzurat, cu tricoul, de către poliţişti. Agenţii l-au resuscitat până la sosirea echipajelor de salvare, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Mehedinţi.
Criminalul Turnagiu se afla în arestul IPJ Mehedinţi din 13 iunie. El a fost arestat preventiv după ce a incendiat o fată de 17 ani din localitatea Dîrvari. Tânăra este în stare gravă, într-un spital din Capitală, cu șanse mici de supraviețuire.
Ion Turnagiu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 1994, fiind condamnat pentru cinci crime. A fost eliberat condiţionat din puşcărie, în 2019, printr-o hotărâre a tribunalului Mehedinţi.
INFORMAȚII ÎN PREMIERĂ. Imagini șocante descoperite de procurori în telefonul incendiatorului de la Mehedinți! UPDATE: Criminalul se află în comă după tentativa de suicid (SURSE)
Dosarul criminalului în serie eliberat condiționat și care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinți a fost preluat de procurorii DIICOT. Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO că decizia a fost luată după ce în telefonul mobil al acestuia, confiscat la percheziții, au fost descoperite imagini cu victima minoră în ipostaze indecente.
EXCLUSIV. Adolescenta de 17 ani din Mehedinți a fost incendiată de criminal în propria casă! Cei doi ar fi avut o relație, chiar dacă bărbatul fusese condamnat pentru crimă – VIDEO
Adolescenta de 17 ani a fost incendiată în propria locuință de un criminal, eliberat condiționat din penitenciar. Fata a suferit arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului și a fost transferată la Spitalul de Urgență din Craiova și este în stare foarte gravă.