Ultimele zile din viața soților Ceaușescu, rememorate la Târgoviște după 23 de ani

Pentru că timpul estompează amintirile, Agenția MEDIAFAX a reconstituit, cu ajutorul comandanților militari de atunci, ultimele zile din viața soților Ceaușescu. Ei au intrat pe poarta Unității Militare 1417 din Târgoviște, într-un Aro, pe 22 decembrie, ora 18.20, colonelul Ion Țecu ducându-i în biroul comandantului, unde cei doi au fost percheziționați. Așa a început „drumul” cuplului dictatorial către zidul cazarmei unde aveau să fie executați.

Camera este înaltă, sumbră și rece. Parchetul scârțâie sub picioare. În partea dreaptă este o sobă de teracotă, iar în stânga, o bibliotecă, plină cu cărți pe care apare numele lui Nicolae Ceaușescu, multe dintre ele ilustrate cu poza acestuia.

„Așa era și în decembrie 1989”, spune colonelul Ion Țecu, unul dintre locțiitorii comandantului garnizoanei, generalul Andrei Kemenici. Încăperea este „îmbogățită” cu două mese, așezate în formă de T, chiar în centru. Pe una dintre ele sunt patru telefoane. Unul dintre ele era cel mai important, cel roșu – operativ, care nu mai trecea prin „n” centrale și era folosit pentru situațiile de maximă urgență. Într-un colț, televizorul care-i ținea la curent pe membrii unității cu evenimentele din orașele României, având în vedere că, „de pe data de 17 (decembrie 1989, n.r.), erau în alarmă de luptă”.

Prezența soților Ceaușescu în unitatea militară de la Târgoviște a fost ținută secretă față de militarii garnizoanei, „prin măsurile luate de Țecu și de dezinformare a populației”. „Era atâta ură în ei față de Ceaușescu și sunt convins că, dacă se știa, tot greșea unul, ofițer, subofițer, militar în termen, să descarce arma”, spune Kemenici. Țecu intervine și afirmă că doar șase persoane au știut de existența celor doi în unitate.

Cuplul Ceaușescu a intrat în cazarmă pe 22 decembrie. „Am stat la o mică discuție, ei doi, eu și (Ion, n.r.) Mareș. După care nu puteam să îi lăsăm aici, pentru că vedeți toate aceste legături (ale telefoanelor, n.r), de aici se conducea întreg județul, aici era garnizoana”, povestește Ion Țecu pentru MEDIAFAX.

În paralel cu masa este așezat un pat, iar fereastra – prin care acum câteva luni, la aproape 24 de ani de la Revoluție, înainte ca instituția să fie transformată în punct muzeal, intra lumina soarelui – era acoperită, în decembrie ’89, cu o pătură groasă.

„Să vă spun o mică… acum sună a anecdotă. În 24 (decembrie, n.r) nu am putut să îl scoatem din încăpere (pe Nicolae Ceaușescu, n.r). Ziua, de regulă, era mutat și îmi zice «Dă-mi și mie ceva să citesc». I-am dat o carte polițistă, nu îi mai țin minte numele, când intru a doua oară zice «N-ai altă carte?». Ce credeți că i-am dat? «Congresul IX» (al PCR, n.r), cuvântarea dumnealui de la Congresul IX și i-am îndoit pagina unde spunea că nicio persoană nu are voie să dețină mai mult de o funcție. Iar el avea șapte funcții”, își amintește Țecu.

După discuțiile avute în biroul comandantului, soții Ceaușescu au fost duși într-o încăpere care le-a fost, pentru trei zile, camera de odihnă, dar și cea în care luau masa. Holul care duce către camera unde au fost „găzduiți” Elena și Nicolae Ceaușescu era, în acele zile de decembrie, camuflat, geamurile care alcătuiesc parcă un zid din sticlă erau acoperite cu pături, pentru ca nimeni din exterior să nu afle că cei doi au fost aduși la unitatea militară din Târgoviște.

Trei paturi din metal, cu saltele subțiri, două geamuri, acoperite cu pături, o masă cu un blat îngust și trei scaune. Între cele două geamuri, suspendată în centrul peretelui, este stema Republicii Socialiste România.

În colțul din stânga al camerei, imediat lânga ușă, două tacâmuri sunt așezate pe o masă, locul unde familia Ceaușescu lua masa, fiind despărțit de restul camerei printr-o draperie, atârnată de o țeavă de metal. Mobilierul încăperii pare să nu fie complet. Lipsește cuierul. „De acela s-a lovit Ceaușescu… aia a fost maltratarea. (…) În data de 24 decembrie, era un cuier aici și Ceaușescu stătea lângă. Strada era plină de manifestanți, se striga. Și el a vrut să tragă pătura. El auzea «Ole, Ole, Ceaușescu unde e?», asta auzea el. La intrare era maiorul. Acesta l-a tras de acolo”.

Ion Țecu povestește pentru MEDIAFAX că cei doi au vrut să doarmă împreună, cu toate că Elena Ceaușescu fusese repartizată în patul din dreapta, iar Nicolae Ceaușescu, la mijloc: „Pe la ora 23.00, pe 22, a venit la noi cel care a executat paza și ne-a întrebat dacă vrem să-i lăsăm să doarmă amândoi. I-am lăsat”.

Al treilea pat din încăperea în care au stat soții Ceaușescu era pentru cel care i-a supravegheat în permanență. La masa cu blatul îngust au fost purtate o serie de discuții ale lui Țecu cu soții Ceaușescu. „Am avut multe. Prima întrebare pe care i-am pus-o… nu eram lămurit cu sinucidere sau ucidere (Vasile, n.r) Milea. La ora 9.00, pe 22, se anunțase că s-a sinucis Milea și nu îmi venea să cred. L-am întrebat în Comitetul Central cum s-a întâmplat. L-am întrebat multe, ce s-a întâmplat la Timișoara. Era la curent cu toate”, a spus aceasta.

După ce a fost adus în cameră, Nicolae Ceaușescu a încercat să folosească telefonul care se afla pe un delimitator din lemn, situat în fața paturilor. „A pus mâna pe telefon și vă dați seama dacă centralistul auzea «Ceaușescu la telefon. Dă-mi legătura». Eu m-am dat într-o parte și i-am rupt firul. Nu puteam să risc”, relatează acesta pentru MEDIAFAX.

Colonelul povestește că Nicolae Ceaușescu a înțeles de când a ajuns în cazarmă că este reținut, spunându-i-se că li se asigură pază. I s-a spus cine conduce țara, „că a apărut Ion Iliescu la televizor, că a apărut Gelu Voican Voiculescu”. Pe unii nu îi știa, pe alți îi știa, spune Țecu.

Cu toate acestea, Țecu spune că Nicolae Ceaușescu nu credea, în momentul în care a ajuns la unitatea militară, că va ajunge să fie executat. „Nu, ei nu au crezut că vor fi executați – fiindcă la proces am stat la ușă, decât după ce au fost legați la mâini, atunci au înțeles. Și, în momentul în care au ieșit pe ușă, când au dat cu ochii pentru a doua oară de generalul (Victor Atanasie, n.r) Stănculescu, care stătea lângă mine, Elena Ceaușescu i-a spus «Nicule, în România se omoară oameni?», uitându-se către general”.

Reamintindu-și acele zile tensionate din interiorul unității, colonelul Țecu recunoaște că au existat și câteva încurcături. Generalul Andrei Kemenici a ajuns la unitatea militară la o jumătate de oră după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au fost aduși. Primul telefon dat a fost la televiziune și radio. „Televiziunea nu am prins-o. Am sunat la radio, dar nu aveam radio, nu am auzit, dar am avut colegi care ascultau. (…) Văzând că se deschid focuri, cred că la radio s-a dat, după ce s-a anunțat la radio, s-au deschis focuri de armă în Piața Palatului. Pornind televizorul am văzut aceste focuri. Mă întrebam de ce se mai trage. Prima dată am zis că sunt focuri de bucurie. Am sunat și la televiziune și în două minute a anunțat (Teodor, n.r) Brateș”, povestește acesta.

Înainte de procesul din 25 decembrie 1989, generalul Andrei Kemenici a fost anunțat că Victor Atanasie Stănculescu va veni la Târgoviște. „Când ne-au anunțat că vin, ne-au spus că vin la ora 9.00. S-a prelungit. (…) Au venit cinci elicoptere. (…) Au ajuns la 12.00. I-am urcat în transportor (pe Elena și Nicolae Ceaușescu, n.r) să îi ducem la elicopter. (…) generalul Kemenici a dat telefon la eșaloanele superioare și, când a vorbit cu generalul Stănculescu, acesta i-a spus: «Ține-i acolo că vin să îi iau». Se auzeau lucrurile acestea. Nu trece un sfert de oră și sună și Iliescu, «am auzit ceva de la Stănculescu», vobeau un pic codificat, «Ai grijă de ei, venim să îi luăm». Asta am înțeles noi”, mai relatează Țecu pentru MEDIAFAX.

Pe de altă parte, generalul în rezervă Andrei Kemenici afirmă că procesul l-a cerut timp de „patru zile și trei nopți”, solicitând aprobare să îi transporte pe soții Ceaușescu în Capitală, gândindu-se că judecata ar putea avea loc în sala mare a Academiei Militare, dar ordinul a fost să rămână la unitate. Spune, de asemenea, că împotriva avocaților soților Ceaușescu are cea mai mare „nemulțumire”, aceștia nu i-au apărat pe cei doi în fața completului de judecată.

Elicopterele au aterizat la ora 12.00, transportorul în care erau soții Ceaușescu a fost dus până la elicopter. În curte și în unitate erau sute de militari, dar niciun militar nu mai avea arma.

„Ajungând la elicoper cu TAB-ul, generalul Stănculescu se dă jos, dar fără să oprească rotorul. Rotorul funcționa. I-a spus generalului Kemenici să urce. «Unde? De ce?», Stănculescu îi spune ca să meargă să îi ia. Kemenici îi spune: «Uite, sunt aici!» și îi arată transportorul care era în spatele nostru”, a relatat Țecu.

A urmat un semn al generalului Stănculescu către pilotul avionului ca să oprească rotorul, apoi acesta l-a luat după umăr pe Andrei Kemenici și i-a spus: „Atunci facem toată treaba aici”.

Andrei Kemenici își amintește că biroul său a devenit spital, iar Nicolae Ceaușescu a trecut și printr-o vizită medicală, pe 25 decembrie. „S-a făcut o vizită medicală tot superficială. Așa de tare se grăbea Ceaușescu să se dezbrace singur, nu a așteptat să îl ajute cineva, și Elena, ei credeau că fac vizita medicală ca să se urce în elicoptere și să plece. Că noi i-am dus până la elicoptere și Stănculescu a zis să îi aducem înapoi. Și ei credeau că de asta fac vizita medicală să vadă dacă au voie sau nu să zboare. În fond, i-a băgat la judecată”, a spus Kemenici.

În curte erau două unități militare, 1417 și 1378. Procesul soțiilor Ceaușescu a început la 12.30 și a durat până la ora 14.00. La 14.30 a fost execuția.

„Tribunalului Militar Excepțional” a fost format din coloneii Gică Popa și Ioan Nistor – judecători, procurorul Dan Voinea. De asemenea, completului de judecată i s-au adăugat, la Târgoviște, trei asesori populari: căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. La procesul soților Ceaușescu au fost prezenți și maiorul Mugurel Florescu, locotenentul-major Trifan Matenciuc, Gelu Voican Voiculescu, și Virgil Măgureanu. Grefierul era plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu, avocatul lui Nicolae Ceaușescu, și Nicolae Teodorescu, cel al Elenei Ceaușescu.

„Credeți că Tănase a scris ceva pe bucata de hârtie? Eu am venit lângă el. Eu eram curios ce a scris, el trebuia să stenografieze. (…) Îmi pare rău și acum că nu am păstrat foaia de hârtie a lui Tănase. Nu se înțelegea nimic”, povestește Țecu pentru MEDIAFAX.

Pe de altă parte, generalul în rezervă Andrei Kemenici își amintește că președintele tribunalului, Gigă Popa, și-a scris „problemele” la el în birou. „Când au venit aștia cu Ceaușeștii să facă vizita medicală a plecat, dar a uitat să ia…. eu aveam acolo mapa, cu hârtie albă, de diferite dimensiuni, pe care a notat ceva. Pe masa Tribunalului, a completului de judecată nu există nicio hârtie, sunt ochelarii lui Gigă Popa, Nistor. Și le-a uitat pe masă. A ieșit de la proces și căuta și vine la mine «Domnule, dar unde le-am pus?» (…) între timp, aștia îl leagă pe Ceaușescu și îl duc la zid. Ăsta încă căuta. Eu m-am dus și am văzut execuția. Vin înapoi (…) găsim hârtiile și el le-a luat și să plece cu ele”, a relatat Kemenici.

Totodată, afirmă că a avut o răbufnire față de Gigă Popa pe holul cazarmei și l-a întrebat: „Ce ați făcut?”, președintele tribunalului își scoate cascheta și face o cruce și spune: „Dumnezeu să mă ierte pentru ce am făcut”. „Se justifică faptul că el s-a omorât. El și-a dat seama de atunci că a făcut o mare greșeală. Nu atât el, că poate el nu credea, el era jurist, că aștia o să-i execute. Poate că gândea că o să-i dea timp măcar zece zile să facă recurs”, a declarat Kemenici.

Colonelul Țecu afirmă că a stat la ușa unde cei doi au fost judecați. I s-a propus să facă parte din completul de judecată, dar a refuzat. Elena și Nicolae Ceaușescu au fost ridicați de pe scaune și au fost duși spre mijlocul camerei pentru a fi legați. Încăperea unde au fost judecați soții Ceaușescu deține și o anexă, unde, potrivit lui Țecu, s-a făcut deliberarea. Camera în care s-a votat în unanimitate ca cei doi să fie executați este goală acum, iar procesul verbal al procesului a fost încheiat la București.

Întrebat dacă regretă ce s-a întâmplat în acele zile, Țecu spune: „Nu regret. Regret că am fost în mijlocul evenimentelor. Dar ce a urmat nu regret, pentru că nu era un regim suportabil. (…) Primele minute au fost (tensionate, n.r) până când am intrat în discuții cu el (Nicolae Ceaușescu, n.r), până am constat că poate să și răspundă la întrebări. Nu el era cel care putea întrebări și răspundeam eu, era invers, atunci mi-am dat seama că se poate intra într-un dialog și intrându-se într-un dialog cu un om, oricât de mare… dispare, se diminuează bariera”, a relatat acesta pentru MEDIAFAX.

După încheierea procesului și după ce au fost legați, au fost scoși de câte doi parașutiști. Erau opt parașutiști aduși de la Boteni de generalul Stănculescu. La execuția soților Ceaușescu nu a participat niciun membru al unității militare. „Nu a mai stat cu noi să facă plutonul de execuție, a făcut cu parașutiștii pentru că îi pregătise pe parașutiștii de la Boteni”, spune Țecu.

Pe holul care ducea spre curtea din spate a unității militare, soții Ceaușescu au fost mai mult îmbrânciți și duși pe sus spre locul execuției. Parașutiștii se grăbeau. Transportorul era în spatele unității, iar afară așteptau generalul Kemenici, generalul Stănculescu, colonelul Țecu și Mareș.

Locul de execuție a fost stabilit înainte de proces, spune Țecu. În drumul spre zid, Nicolae Ceaușescu a început să cânte „Internaționala”.

Mulți dintre militari se aflau la geamurile unității, dar și pe platoul cazarmei. La ferestre stăteau câte patru-cinci soldați. Țecu povestește că un soldat, în acele momente de tensiune a avut proasta inspirație să îi spună Elenei Ceaușescu «Ai încurcat-o, cucoană» și aceasta l-a înjurat, afirmând că acestea au fost și ultimele cuvinte ale soției dictatorului.

Nicolae Ceaușescu era primul condus către zidul unde trebuia să fie executat, Elena Ceaușescu, în spatele acestuia. Cu fiecare dintre cei doi a rămas câte un subofițer. I-au pus cu spatele la zid, iar apoi, în timp ce se retrăgeau, au deschis focul automat. „Nu au tras câte un glonț. Au descărcat… cam sinistru”, susține colonelul.

Fiecare încărcător avea 30 de gloanțe, dar celui care a tras asupra lui Nicolae Ceaușescu i s-a blocat arma, după primele zece focuri. Comandantul Ionel Boeru s-a apropiat și a continuat el focul. „30 (de gloanțe, n.r.) în ea precis. Nu știu de la Boeru cât s-a mai tras. Nu le-am verificat încărcătoarele”.

Zidul a fost tencuit după Revoluție, dar, în încercarea de a reconstitui corpul clădirii unde au murit Elena și Nicolae Ceaușescu, în câteva locuri, se pot vedea câteva dintre urmele din 1989.

După rafalele de armă, peste cazarma plină de soldați s-a lăsat o liniște apăsătoare. Sutele de militari, care se aflau la ferestre, pe platou, pe platoul mare unde erau elicopterele, au încremenit. Apoi, în noaptea de 25 decembrie, a nins. Două-trei zile, urmele de sânge încă se mai vedeau în fața zidului de execuție.

Fosta unitate militară din Târgoviște unde au fost împușcați soții Nicolae și Elena Ceaușescu, pe 25 decembrie 1989, a fost inaugurată, marți, ca punct muzeal al Complexului Curtea Domnească.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)