Ultimul inculpat în dosarul Furtul Secolului rămas în arest a fost pus în libertate
Instanța Curții de Apel București a dispus punerea în libertate a lui Petru Nica, considerat principalul vinovat în dosarul "Furtul Secolului", după ce, marți seară, a respins recursul Parchetului, menținând astfel decizia instanței inferioare.
Decizia Curții de Apel București este definitivă, neputând fi atacată cu recurs.
Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Valentin Munteanu, a declarat că decizia privind punerea în libertate a lui Nica a fost primită la Penitenciarul de Maximă Siguranță București-Rahova, prin fax, marți, în jurul orei 18:00. Nica a ieșit pe poarta închisorii în jurul orei 21:30.
Ceilalți doi inculpați, Gabriel Velescu și Aurelian Paven, au fost puși în libertate în lunile martie și respectiv aprilie, dosarul aflându-se în faza de rejudecare la Tribunalul București după ce cazul a ajuns din nou la această instanță printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 29 ianuarie.
Cu un an în urmă, Tribunalul București i-a condamnat la câte 14 ani de închisoare pe Petru Nica, Gabriel Velescu și Aurelian Paven. De asemenea, cei trei au mai fost obligați, în solidar, să plătească opt miliarde de lei vechi, sumă nedescoperită în timpul anchetei în acest dosar.
Inculpații au contestat hotărârea Tribunalului București, avocații acestora cerând Curții de Apel București rejudecarea dosarului și reducerea pedepselor, pe care Nica, Velescu și Paven le considerau a fi prea mari.